Reabilitarea fostului parc al tineretului din Miercurea-Ciuc ar putea începe în acest an

În cadrul ședinței de Consiliu Local a municipiului Miercurea-Ciuc, care a avut loc în această săptămână, a fost aprobată documentația întocmită de departamentul de investiții al Primăriei, în conformitate cu solicitarea autorității de evaluare referitoare la completarea dosarului ce are în vedere reabilitarea parcului Fodor Sándor, fostul parc al tineretului.

Conform proiectului tehnic aprobat, vor fi amenajate alei pietonale, va fi eliminată zona mlăștinoasă dinspre strada Unió (inclusiv prin înlocuirea solului, dacă va fi necesar), se va construi o structură de tip scenă din materiale naturale, va fi amenajat un nou spațiu de joacă, va fi amplasat mobilier urban nou și se va instala și o toaletă publică automatizată. De asemenea, într-o etapă ulterioară, va fi reabilitată și rețeaua de drumuri din jurul parcului și vor fi amenajate locuri de parcare.

„Dacă vom reuși să semnăm în viitorul apropiat contractul de finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru (PRC), iar licitația pentru execuție se va încheia cu succes, atunci primele lucrări ar putea începe chiar din acest an”, a precizat viceprimarul Bors Béla, citat în cadrul unui comunicat emis de către Primăria municipiului Miercurea-Ciuc.
