Rătăciţi prin politică
Te poţi rătăci uşor pe munte, dar te poţi rătăci, fără cale de întoarcere, şi în politică. Important este să nu-ţi pierzi busola. În pădure, sau în politică, dacă tot ai optat pentru un asemenea drum pândit de primejdii. Denivelări, prăpăstii, fiare hulpave, gata oricând să te sfâşie şi să te înfulece la micul lor dejun. Riscul este mare, dar nu mai mică nici tentaţia. Chemarea aventurii este adânc înrădăcinată în om. Iar lăcomia este departe de a fi proporţională cu înălţimea sau kilogramele individului.
Un politician rătăcit pe munte, în dorinţa perpetuă de a urca cât mai sus, s-a rătăcit rău. Ne privea de sus când şi-a pierdut busola. Telefonul mobil nu avea semnal, deşi avea două, unul de serviciu, plătit de noi, contribuabilii la bunăstarea domniei sale. La un moment dat s-a văzut încolţit de o haită de fiare, intuind o bucăţică numai bună pentru prânz. Ce să facă alesul să-şi salveze pielea? Ce ştia el să facă mai bine: un discurs cu o voce suavă, o alocuţiune cum îi spun ei prin Parlament. Promisiuni peste promisiuni, ştiind bine că nu vor putea fi onorate. Să nu le mai tulbure locuinţele, să nu se mai amestece autoritar în habitatul lor, să nu se mai atingă de rezervele lor naturale de hrană de origine vegetală – zmeura, afinele şi merişoarele, ciupercile, ghinda pentru porci etc. – ba chiar să le aloce din rezerva strategică de stat saci cu porumb, făină şi alte bunătăţi, cum s-au mai alocat, dar au ajuns în gospodăriile unor vrednici pădurari. Regele-urs va fi liber să-şi plimbe odraslele pe toate drumurile, prin oraşe şi sate, inclusiv pe Via Transilvanica sau pe alte vii, şi să atace nemernicii bipezi întâlniţi în cale, mai mult morţi decât vii. Nu şi-a încheiat bine lista promisiunilor mincinoase şi au izbucnit aplauzele tip „labele poc!”. Numai că instantaneu şi-a făcut apariţia un urs bătrân şi jerpelit, cum erau mai an dansatorii purtaţi prin sate, târâţi de belciug. Fiara l-a înşfăcat pe politician şi l-a sfârtecat miţe-fărâmiţe. Evident, soborul ascultătorilor a sărit cu gura:
– Cum îţi permiţi, jigodie, să suprimi distinsul orator, când ne adusese în extaz, căzuţi pe spate?!
– Ha? a rostit ursul, văzându-şi de drum. Sărmanul bătrân era şi surd pe deasupra.
Rătăcel, toponim harghitean, dă nume unui vârf de munte din Călimani, cel mai extins masiv vulcanic de pe la noi, nu tocmai înalt, dar cu mare potenţial rătăcitor pentru om, mai mult sau mai puţin iubitor de înălţimi. Este şi mai tânăr, ca întregul lanţ vulcanic muntos românesc, însumând doar… 75-80 de milioane de ani. Nu este nici cel mai înalt printre alte creste ale Călimanilor – Piciorul Cerbului, Piciorul Ţiganului, nume fixat pe când acesta nu devenise rom ş.a. – supremaţia revenind Pietrosului, care ne priveşte de sus, de la cei 2.100 de metri. Impresionează abordarea de alint, diminutivată a substantivului, verb la origine. Şi nu tocmai pozitiv conotat. Căci cine doreşte să se rătăcească, deşi mulţi se abat conştient de la drumul drept prin munte sau prin viaţă? Cel mai crâncen moment de rătăcire cunoscut de Rătăcel – luptele purtate pe munte de armata română în Primul Război Mondial, când trecea Carpaţii din Moldova în Ardeal, „la arme cu frunze şi flori”, părăsindu-şi taţii şi fraţii, spre a-şi elibera fraţii de neam de dincoace de lanţul vulcanic carpatin.
Revenind în actualitate, repetăm, cu tristeţe, că te poţi rătăci şi în politică, nu doar pe… Rătăcel sau rătăcei. Depune mărturie comedia instalării unui guvern nerătăcitor, cu consecinţele de rigoare pentru popor în ansamblu. Batjocura continuă la adresa omului de rând şi a ţării. „Aleşii” continuă cu nesimţire gâlceava, rătăcei printre prăpăstii şi jivine, având busolă prin hăţişuri exclusiv interesul propriu, cel mult de gaşcă; „interes de partid”, cum le place să se exprime. Integritatea nu este făcută pentru ei. Sau ei nu sunt făcuţi pentru ea. Declarativ, ei vor egalitate, nu? Da, dar nu pentru căţei, doar pentru prădătorii mari.
Rătăcel nu este apanaj exclusiv al harghitenilor. Se mai referă şi la Răţuşca cea urâtă. Un cântecel pentru copii, un alint pentru răţuşca pierdută sau abătută. Rătăcitoare pe lac, Răţuşca cea urâtă are scuza că este micuţă. Ingenuitatea îi va fi răsplătită finalmente, metamorfozată într-o lebădă superbă. Rătăceii prin politică nu au fost (cred ei, ţintuiţi într-o aroganţă mai presus şi de Vârful Omul, nu doar dinsus de Pietrosul Călimanilor!) niciodată mici. Sunt mici acum, când se dau mari. Până la urmă, faptele proprii le conferă înălţimea. Sau micimea.
Mihai SUCIU
