PSD Harghita: Semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Ditrău – Grințieș din Autostrada A8, un pas important pentru viitorul nordului județului Harghita

Joi, 20 martie, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului Ditrău – Grințieș din Autostrada A8 – Autostrada Unirii. Vorbim despre cel mai lung tronson contractat până acum, cu o lungime de 37,9 km și o valoare de 6,14 miliarde lei, finanțat prin Programul Transport 2021-2027.
Această investiție uriașă aduce cu ea mai mult decât un drum modern: aduce șanse reale de dezvoltare pentru nordul județului Harghita, o zonă care a fost prea mult timp ignorată de marile proiecte de infrastructură, precizează în cadrul unui comunicat filiala județeană a PSD prin președintele Romeo Țepeș-Focșa.
„Autostrada Unirii nu este doar un proiect tehnic, ci un simbol al legăturii între Moldova și Transilvania, între românii de pe ambele versante ale Carpaților. Pentru locuitorii din Ditrău, Tulgheș, Corbu, Borsec, Toplița și întreaga zonă de nord, acest tronson înseamnă:
acces mai rapid și sigur către marile centre economice;
atragerea de investiții în turism și industrie;
locuri de muncă mai multe și mai bine plătite;
o viață mai bună pentru tineri și familiile lor.
Aceasta este România pe care o dorim: unită, dezvoltată și echitabilă pentru toate regiunile!”, a mai precizat Romeo Țepeș-Focșa.