Lansare de carte la Miercurea-Ciuc: Limba lui Hristos de Adrian Lesenciuc

0

Cercul Militar Miercurea-Ciuc va găzdui marţi, 25 martie, începând cu ora 17:30, lansarea romanului Limba lui Hristos de Adrian Lesenciuc, urmată de o sesiune de autografe. Organizatorii evenimentului sunt Cenaclul literar Buna Vestire şi Cercul Militar Miercurea-Ciuc.

Alături de autor, la eveniment vor participa şi vor vorbi despre roman prof. Ramona Moldovan şi prof. Maria Sturzu.

Moderatorul întâlnirii va fi poetul Ionel Simota.

„Îi mulţumim pentru sprijin şi colaborare domnului comandant al Brigăzii 61 Vânători de Munte «General Virgil Bădulescu», col. dr. Cristian Tiberiu Cristescu şi tuturor celor implicaţi în parteneriatul acestor activităţi!”, a spus preşedintele Cenaclului Literar „Buna Vestire”, poetul Ionel Simota.

Intrarea este liberă!

r Despre autor

Adrian Lesenciuc, profesor universitar abilitat, este poet, prozator, eseist. S-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975.

A debutat editorial cu volumul de versuri Antifilosofia (1998). A colaborat la publicaţiile Tribuna, România literară, Steaua, Caiete Silvane, Ateneu, Apostrof etc. Este prezent în reviste, antologii şi volume colective publicate în ţară şi străinătate (cu texte traduse în peste zece limbi). Este membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000 şi preşedintele al filialei din 2013. I-au fost publicate numeroase volume de versuri, studii de critică şi istorie literară, precum şi romane. A primit Marele Premiu la Concursul Naţional de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca, în 2017. Pentru Cimitirul eroilor, i-a fost decernat premiul „Cartea Anului” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018). Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018. Romanul Cimitirul eroilor, tradus în franceză şi publicat la Les Éditions Bleu et Jaune din Pari (2024), a fost nominalizat la premiul Salon du livre de Chaumont. Romanul Balada a fost tradus în albaneză şi publicat la Onufri (2024).

Tot în 2024 i-a apărut la Editura Corint romanul Limba lui Hristos.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.