În toate localităţile din judeţul Harghita unde sunt comunităţi mai însemnate de români vor fi organizate manifestări menite a marca Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri.
Miercurea Ciuc
În municipiul Miercurea Ciuc vor continua manifestările dedicate sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, care au început luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni.
Vineri, 30 noiembrie, va avea loc, începând cu ora 17:00, la Casa Artelor din municipiu (fosta Casă de Cultură a Sindicatelor), spectacolul extraordinar dedicat sărbătoririi Zilei Naţionale a României – „Din inima României uniţi pentru Centenar”.
Sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” se va desfăşura întâlnirea finală din cadrul proiectului educaţional Harghita – Republica Moldova, intitulat „Ambasadorii Limbii şi Culturii Române”.
Tot de la ora 12:00, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ va avea loc expoziţia şi prezentarea tehnicii militare, a armamentului şi a materialelor specifice trupelor de vânători de munte şi armelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Între orele 12:00 şi 15:00, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior va putea fi vizitată expoziţia foto-documentară „Românii din fostele scaune secuieşti şi Marea Unire”.
Începând cu ora 15:00, la Monumentul Ostaşului Necunoscut se va desfăşura ceremonialul militar şi religios de comemorare a eroilor neamului românesc, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la finalul căruia va avea loc defilarea cu trupe şi tehnică militară pe Platoul din faţa Palatului Administrativ.
De la ora 17:30, tot pe Platoul din faţa Palatului Administrativ, locuitorii municipiului şi ai judeţului sunt aşteptaţi la ceremonialul de retragere cu torţe al efectivelor militare din Garnizoana Miercurea Ciuc.
După care manifestările din municipiul reşedinţă de judeţ se vor încheia cu un foc de artificii în cinstea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Toate acţiunile sunt organizate de Instituţia Prefectului – judeţul Harghita, în colaborare cu instituţii publice şi de cultură, unităţi militare din judeţ şi cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei.
Bălan
În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, în oraşul Bălan se va derula proiectul „Împreună la Marea Unire” – întâlnire a tinerilor din localităţile înfrăţite Bălan, România şi Fârlădeni, Republica Moldova. În cadrul acestuia se organizează un schimb de experienţă între 20 de elevi (şi profesori însoţitori) din localitatea înfrăţită cu oraşul Bălan – Fîrlădeni din Republica Moldova şi copii din fosta urbe minieră. Se vor desfăşura activităţi de intercunoaştere, concursuri şcolare, educaţie non-formală cu tematica Centenarului.
Mâine, joi, de la ora 14:00, la casa de cultură din localitate, Clubul elevilor din oraş şi tineri din Bălan şi Fîrlădeni vor susţine un spectacol folcloric dedicat Centenarului. În cadrul acestuia vor fi premiaţi câştigătorii concursului de istorie, cu denumirea „România Mare 1918-2018”, ce s-a adresat elevilor din oraşul Bălan, de la nivelurile primar, gimnazial şi liceal.
Pe data de 1 Decembrie va fi organizată o excursie în municipiul Miercurea Ciuc, unde elevii din cele două localităţi înfrăţite vor vizita Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Catedrala Ortodoxă şi vor asista la festivităţile şi parada militară dedicate acestei sărbători.
La revenirea în Bălan, în jurul orelor 17:00-18:00, aceştia se vor alătura celorlalţi locuitori ai urbei, în centrul oraşului, la invitaţia lui Kovács Imre, patronul SC A – KIM SRL, la nelipsitul ceaun cu bunătăţi specifice, oferite gratuit cetăţenilor, şi voie bună. În centrul oraşului se va putea auzi muzică specifică acestei mari sărbători a ţării, iar Asociaţia Părinţilor din Bălan alături de copii vor împărţi locuitorilor cocarde.
Tulgheş
Şi la Tulgheş, manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri se vor întinde pe mai multe zile. Vineri, 30 noiembrie, de la ora 12:30, va avea loc ceremonialul militar şi religios în parcul central la Monumentul Eroilor, în cadrul căruia vor fi depuse coroane de flori, iar oficialităţile locale şi judeţene vor susţine alocuţiuni, după care militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita vor defila în faţa tulgheşenilor şi invitaţilor acestora.
Sâmbătă, 1 Decembrie, manifestările vor continua, de la ora 15:30, cu un program artistic susţinut de ansamblul folcloric al Căminului cultural Tulgheş, coordonat de Lăcrămioara Pop, iar de la ora 17:30 va fi aprins iluminatul festiv de sărbători.
Duminică, începând cu ora 12:30, se va desfăşura un spectacol artistic susţinut de interpreţi locali, elevi ai Liceului Teoretic „Alecu Russo” din Cojuşna, Republica Moldova, după care artiştii Sebastian Stan şi Ina Todoran vor susţine recitaluri de muzică patriotică şi folclorică. Evenimentul de duminică se va încheia cu un spectacol cu baloane colorate.
Marţi, 4 decembrie, de la ora 13:00, în sala de şedinţe a Şcolii Gimnaziale Tulgheş va avea loc un seminar dedicat Marii Uniri a Românilor. Vor conferenţia: prof. univ. dr. Ion Gumenâi, din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău; prof. univ. dr. Cătălin Turliuc – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; conf. univ. dr. Daniel Lazăr – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”; dr. Corneliu Ciucanu – cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie şi Civilizaţie al Academiei Române – Filiala Iaşi; prof. dr. Daniel Dieaconu – cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare Regională şi Integrare Europeană a Universităţii Bucureşti.
Gălăuţaş
În comuna Gălăuţaş, manifestările dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura sâmbătă, 1 Decembrie. Astfel, de la ora 10:00 va avea loc arborarea drapelului şi depunerea de coroane la Troiţa din centrul comunei, după care va urma parada călăreţilor, iar la sfârşit Hora Unirii.
De la ora 11:00 va avea loc semnarea documentelor de înfrăţire cu comuna Ciuciulea, Republica Moldova.
Începând cu ora 12:00, Primăria şi Consiliul local ale comunei Gălăuţaş vor organiza un spectacol, în cadrul căruia vor evolua: Ansamblul şi Taraful „Izvoraşul” din localitate, elevii Şcolii Gimnaziale „Dumitru Gafton” din comună în colaborare cu Biblioteca comunală, Ansamblul Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. De asemenea, va susţine un recital interpreta de muzică populară Monica Pîrlea.
Tot pentru a marca Centenarul Marii Uniri, vinerea trecută a fost amplasată o plachetă comemorativă pe Monumentul Eroilor din curtea Şcolii Gimnaziale „Dumitru Gafton” din Gălăuţaş, în cinstea eroilor din comună căzuţi pe câmpul de luptă în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Voşlăbeni
La Voşlăbeni, manifestările dedicate Zilei Naţionale a României se vor întinde pe parcursul a două zile, vineri şi sâmbătă.
Vineri, de la ora 17:00, la căminul cultural se va desfăşura Cupa 1 Decembrie.
Sâmbătă, 1 Decembrie, de la ora 14:00, vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Voşlăbeni. De la ora 15:00, la căminul cultural va fi prezentată semnificaţia Marii Uniri în viziunea unor istorici şi vor fi expuse 100 de fotografii vechi şi ii din Voşlăbeni. După care va avea loc spectacolul festiv de Centenar.
Sărbătorirea Centenarului se va încheia la Voşlăbeni cu un foc de artificii, ce va avea loc în parcul căminului cultural.
Şi în celelalte comune din nordul judeţului, Ziua Naţională a României va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente: astfel, în Sărmaş, la Monumentul Eroilor, sâmbătă va avea loc o festivitate cu depuneri de coroane, organizatorii fiind primăria şi consiliul local.
La Subcetate, în organizarea primăriei şi consiliului local, mâine, la căminul cultural, va avea loc un simpozion şi o lansare de carte, evenimente urmate de un spectacol. Apoi, pe 1 Decembrie, vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, după care, la căminul cultural va avea loc un spectacol susţinut de artişti locali.
În Bilbor, primăria şi consiliul local vor marca 1 Decembrie în ziua de duminică, când la Monumentul Eroilor va avea loc o manifestare cu depunere de coroane.
În Corbu, locuitorii comunei sunt invitaţi să participe la activităţile care vor marca 100 de ani de la Unire, vineri, de la ora 11:00. Acestea se vor desfăşura la Monumentul Eroilor şi vor debuta cu primirea invitaţilor cu onoruri militare, urmată de o slujbă de tedeum. Activităţile vor continua cu alocuţiunile şi depunerile de coroane. Nu va lipsi nici un scurt program artistic, urmând ca activităţile să se încheie cu defilarea militarilor. (Şt. Pătrîntaş, Liviu C.)
La Topliţa se va inaugura Parcul Centenar
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri vor începe la Topliţa în ziua de Sfântul Andrei, cu un concert extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri, la casa de cultură. La spectacolul care va începe de la ora 17:00 vor susţine recitaluri membrii Corului „Arhanghelii” din Topliţa, dirijat de Alin Gheorghe Negrea şi membrii Ansamblului „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Invitaţii speciali ai concertului sunt membrii Grupului Instrumental „TRAFFIC STRINGS” din Bucureşti. Intrarea este liberă, în limita celor 500 de locuri şi se face pe baza unor bilete care pot fi procurate de la Centrul de Informare Turistică Topliţa.
În data de 1 Decembrie, suita activităţilor omagiale debutează la ora 13:00, cu depuneri de coroane şi o slujbă religioasă în memoria celor 771 de eroi ai neamului, la Monumentul-Mausoleu de la Gura Secului, ridicat în 1925 de primul Patriarh al României, Elie Miron Cristea.
Manifestările festive continuă în municipiul de pe Mureş, unde, la ora 14:00, se vor depune coroane şi va fi oficiată o slujbă de pomenire la troiţa din Parcul Central.
O jumătate de oră mai târziu, de la 14:30, în Parcul Centenar, topliţenii sunt invitaţi la spectacol şi apoi la tradiţionala degustare românească de Ziua Naţională, municipalitatea pregătind nu mai puţin de o mie de porţii de sarmale şi de fasole.
De la ora 16:00 este programată manifestarea intitulată „100 de ani, 100 de personalităţi topliţene”, în cadrul căreia vor fi acordate plachete aniversare unor personalităţi în viaţă care s-au remarcat prin acţiunile lor: doctori în diferite ştiinţe, medici, profesori universitari topliţeni activi, ierarhi, oameni de afaceri, elevi care au obţinut media 10 la bacalaureat şi sportivi.
La ora 17:00 se va aprinde iluminatul de sărbători, festivităţile urmând să se încheie cu un foc de artificii.
Invitaţii speciali de vineri, muzicienii din Grupul Instrumental „TRAFFIC STRINGS” Bucureşti, propun un program de sorginte tradiţională, o sinteză de muzică românească, în care vor fi aduse la lumină instrumentele tradiţionale şi piese consacrate ale muzicii culte româneşti care aparţin compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, P. Constantinescu, C. Silvestri şi nu numai. Grupul Instrumental „TRAFFIC STRINGS” revine la Topliţa şi promite „un show unic şi dinamic, îmbrăcat într-o fuziune instrumentală şi interpretativă cu totul specială. Cu siguranţă va fi o seară de care vă veţi aduce aminte!”.