Programul dedicat săpăturilor arheologice din judeţ continuă

0

Consiliul Judeţean (CJ) Harghita a lansat şi în acest an programul dedicat săpăturilor arheologice. Conform unui comunicat emis de Biroul de presă al CJ Harghita, iniţiat în 2007, acest program anual, dezvoltat în colaborare cu o serie de muzee din judeţ, are ca scop salvarea, documentarea şi promovarea siturilor arheologice, contribuind esenţial la cunoaşterea istoriei regiunii.

Anul 2024 a fost marcat de activităţi arheologice semnificative în trei zone ale judeţului. În zona Ciuc, au avut loc cercetări la situl Racu – Cetatea Păgânilor şi la situl Jigodin – Conacul Mikó. Zona Odorhei a fost scena investigaţiilor la cetatea Budvár, în timp ce în zona Gheorgheni au fost explorate cetatea Both, vama Piricske, Lăzarea şi culmea Tasoc. Aceste eforturi au condus la rezultate importante, inclusiv identificarea a două noi situri arheologice la Joseni şi Valea Strâmbă în Depresiunea Giurgeului.

Potrivit sursei citate, programul de cercetări arheologice din acest an se va desfăşura în perioada 1 iulie – 30 noiembrie şi include o serie de proiecte specifice. În zona Ciuc, vor fi efectuate cercetări arheologice non-invazive şi invazive în bazinul Ciucului, în colaborare cu Muzeul Secuiesc al Ciucului, incluzând analize C14 la Şumuleu (grădina Fodor-kert), măsurători de magnetometrie în situl Cibrefalva şi săpături la siturile Vasfúvódomb (Miercurea-Ciuc) şi Cibrefalva (Mihăileni).

În zona Odorhei, în parteneriat cu Muzeul Haáz Rezső, se vor desfăşura cercetări de teren şi se va pregăti pentru publicare un volum ştiinţific dedicat bisericii fortificate din Mărtiniş. Cercetări preliminare ale acestei biserici unitariene, considerată una dintre cele mai interesante din regiune, au fost efectuate între 2011 şi 2014.

Programul actual va include măsurători topografice pentru a realiza un plan complex al fortificaţiei şi al cercetărilor anterioare, în vederea obţinerii de noi date pentru reconstrucţii ipotetice, materialul arheologic urmând a fi prelucrat şi pregătit pentru publicare. În plus, vor continua cercetările arheologice de teren în peşterile din Cheile Vârghişului, un areal carstic semnificativ al Munţilor Perşani, unde investigaţiile arheologice au o istorie începând cu 1911.

În zona Gheorgheni, se va efectua o cercetare non-invazivă a siturilor arheologice din Depresiunea Giurgeului, în colaborare cu Muzeul Tarisznyás Márton. Această iniţiativă continuă succesul din 2024, care a adus contribuţii valoroase la cunoaşterea istoriei locale.

Conform CJ Harghita, bugetul total al programului pentru anul 2025 este de 54,2 mii lei, din care consiliul judeţean contribuie cu suma de 50 de mii de lei.

„Studierea şi protejarea patrimoniului nostru arheologic reprezintă o investiţie în cunoaşterea istoriei locale şi în consolidarea identităţii noastre culturale. Prin rezultatele acestor cercetări, nu doar că descoperim file din trecutul regiunii, dar contribuim şi la promovarea turismului şi la dezvoltarea comunităţilor noastre”, a declarat Bíró Barna-Botond, preşedintele CJ Harghita, citat în comunicat. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *