Într-o postare pe pagina de Facebook, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, preciza că drumul judeţean 127, dintre Ditrău şi Tulgheş, poate fi finalizat cu sprijin guvernamental. El a arătat că este nevoie de 15 milioane de lei pentru al patrulea tronson şi că aşteaptă ca la rectificarea din această lună să se aloce fonduri pentru acest drum.
„Momentan lucrările continuă pe tronsonul al treilea şi avem speranţa că pentru cel de-al patrulea tronson să primim fondurile necesare din fondul de rezervă al guvernului.
Lucrările de până acum au fost finanţate din bugetul consiliului judeţean, dar acum avem nevoie de sprijin.
Chiar dacă mulţi nu au crezut în acest proiect, am dovedit că putem şi în septembrie vom finaliza prin eforturi proprii al treilea tronson. 15 milioane de lei ne despart de reabilitarea celui de-al patrulea tronson de drum.
Dacă colaborăm şi punem binele comunităţii înainte, orice vis poate deveni realitate!
În luna august se distribuie sume din fondul de rezervă al guvernului. Am speranţa că pentru decidenţii de la Bucureşti, judeţul Harghita e la fel de important ca şi celelalte judeţe!
Le mulţumesc colegilor mei pentru ce am reuşit să facem până acum!”, scria Borboly Csaba pe contul său de Facebook. (L.C.)