Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Prefectul cere ajutorul Ministerului Mediului pentru finalizarea lucrărilor de regularizare la pârâurile Racu şi Vărăriei | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Societate » Prefectul cere ajutorul Ministerului Mediului pentru finalizarea lucrărilor de regularizare la pârâurile Racu şi Vărăriei
Prefectul cere ajutorul Ministerului Mediului pentru finalizarea lucrărilor de regularizare la pârâurile Racu şi Vărăriei

Prefectul cere ajutorul Ministerului Mediului pentru finalizarea lucrărilor de regularizare la pârâurile Racu şi Vărăriei

Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a solicitat ajutorul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru finalizarea lucrărilor de regularizare la două pâraie din judeţ, ale căror ape se revarsă de câte ori se înregistrează precipitaţii abundente.

Unul dintre proiectele de regularizare vizează pârâul Vărăriei, din comuna Tulgheş, care trece prin spatele a 32 de gospodării şi pe care le inundă şi de câte două sau trei ori pe an, atunci când se înregistrează precipitaţii abundente. Potrivit prefectului, este imperios necesar să se finalizeze proiectul de regularizare, întrucât de peste 60 ani nu s-au mai efectuat lucrări de modificare a traseului albiei.

Adrian Jean Andrei a explicat că autorităţile nu stau cu mâinile în sân şi că anual execută, din fondurile proprii, lucrări de decolmatare, numai că acestea nu rezolvă problema de fond. Pentru aceste lucrări s-au mai alocat, în 2012, 100.000 lei din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, tot în urma intervenţiei prefectului Harghitei. Pentru finalizarea lucrărilor este nevoie de aproximativ 1,2 milioane de lei.

Reprezentanţii Primăriei Tulgheş spun că este vital ca aceste lucrări să se finalizeze întrucât, de câte ori plouă, „apa pârâului Vărăriei intră în case, în beciuri, în grădiniţă, în culturile oamenilor, le scoate cartofii din pământ şi face ravagii”.

Un alt proiect care trebuie finalizat vizează efectuarea de lucrări în albia minoră a pârâului Racu, în intravilanul localităţilor Mihăileni, Siculeni şi Racu. Este vorba de partea a II-a a proiectului de regularizare a pârâului Frumoasa, pentru care este nevoie de o sumă însemnată de bani, de aproximativ 5 milioane de lei. Revărsarea pârâului Racu creează, anual, mari probleme în zonă, printre localităţile afectate numărându-se Nădejdea şi Mihăileni.

Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în ultima perioadă de timp multe dintre proiectele de investiţii din judeţ au avut de suferit, „atât datorită nivelului redus de dezvoltare economică a judeţului, cât şi datorită crizei resimţite la nivel naţional”.

Adrian Jean Andrei a pledat pentru finalizarea lucrărilor întrucât „aceste pârâuri pe care este necesar a fi executate lucrări, drenează zone cu sol instabil, cauză care generează o cantitate foarte mare de aluviuni”.

Ministrul Mediului, Korodi Attila, a precizat că va analiza solicitarea trimisă de Prefectura Harghita pentru a vedea dacă există surse de finanţare în acest sens. (L.M.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.