Cu privire la informaţiile publicate de CLICK! în articolul cu titlul „Toţi românii care au în cont această sumă, indiferent de bancă, vor fi taxaţi de către ANAF. Reglementarea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025” şi în care se menţionează că „Începând cu 1 ianuarie 2025, românii care deţin sume mai mari de 2.430 lei în conturile bancare şi care nu-şi declară veniturile vor fi obligaţi să plătească taxe
suplimentare”, ANAF clarifică următoarele:
Aşa cum am precizat şi anul trecut, reiterăm faptul că pentru sumele existente în conturile bancare nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate sau impozit pe venit.
Potrivit Codului Fiscal pentru veniturile din dobânzile generate de aceste sume se datorează impozit pe venit şi, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate având în vedere plafoanele stabilite de lege. Reamintim că regimul actual de plată a CASS pentru veniturile din investiţii (inclusiv dobânzi) este instituit din anul 2018.
ANAF încurajează contribuabilii să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita confuziile sau interpretările greşite. Pentru informaţii fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela Call Center la numărul 0314/03.91.60.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Serviciul comunicare, relaţii publice şi mass-media