Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Poliţişti harghiteni, recompensaţi pentru rezultate deosebite în combaterea comerţului ilegal cu ţigarete | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » Poliţişti harghiteni, recompensaţi pentru rezultate deosebite în combaterea comerţului ilegal cu ţigarete
Poliţişti harghiteni, recompensaţi pentru rezultate deosebite în combaterea comerţului ilegal cu ţigarete

Poliţişti harghiteni, recompensaţi pentru rezultate deosebite în combaterea comerţului ilegal cu ţigarete

Activităţi organizate de Ziua Naţională a Poliţiei Române

Un număr de trei poliţişti harghiteni au fost premiaţi, marţi, pentru rezultate deosebite obţinute în combaterea contrabandei cu ţigări. Premiile au constat în sume de bani şi câte un ceas elveţian. Înmânarea premiilor a avut loc marţi, în cadrul evenimentelor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita pentru a marca Ziua Naţională a Poliţiei Române. Cei trei poliţişti premiaţi sunt agentul şef principal Constantin Dandea şi agenţii şefi adjuncţi Benedek Károly Eugen şi Gere Levente.

Astfel, secretarul general al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Marian Cristea, a înmânat sume de bani din partea organizaţiei profesionale pe care o reprezintă. De asemenea, câte un ceas elveţian a fost oferit de către Armand Tănase, reprezentantul unei companii internaţionale, care are ca obiect de activitate comercializarea produselor de tutun. Acesta preciza că, potrivit unui studiu, în luna ianuarie a acestui an, în Regiunea Centru, din care face parte şi Harghita, piaţa neagră a ţigaretelor reprezintă 2,3%, cel mai scăzut nivel comparativ cu restul ţării.

Tot în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 192 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, la sediul IPJ Harghita au fost prezentate cele mai recente volume ale unor poliţişti-autori de carte. Este vorba despre romanul „Descătuşarea” şi volumul de epigrame „Ţinte cu învăţăminte” ale lui Mihai Păr, precum şi antologia de poezii „Dialog în cer” a lui Ionel Simota, care este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Braşov (De altfel, despre cele trei volume s-a relatat pe larg în paginile ziarului nostru).

Rămânând în sfera cultural-artistică, la sediul IPJ Harghita din Miercurea-Ciuc a fost organizată o mini-galerie de artă, în care au fost vernisate lucrările artiştilor plastici, la rândul lor poliţişti, Gelu Simota şi Tamás Bege.

Cu ocazia Zilei Naţionale a Poliţiştilor, tot la sediul Inspectoratului, a avut loc şi o întâlnire festivă, la care au participat alături de poliţişti şi oficialităţi judeţene, care au vizionat un film documentar de prezentare a IPJ Harghita. Totodată, au fost citite ordinele de avansare în grad a unor poliţişti la îndeplinirea stagiului profesional şi înainte de termen. Diplome de excelenţă au fost înmânate şi poliţiştilor care s-au evidenţiat în mod deosebit în ultimul an, în special pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional. La această întâlnire festivă au participat şi i-au felicitat pe poliţişti, la ceas aniversar, prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, procurori de pe lângă Tribunalul Harghita, precum şi şefi de instituţii publice din Harghita.

Marţi, tot cu această ocazie, a fost şi Ziua Porţilor deschise la IPJ Harghita. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.