A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru drumul județean Ditrău – Tulgheș

- Va rămâne neasfaltat un tronson de 1,5 km
Bíró Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a anunțat, marți, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru asfaltarea tronsonului rămas al drumului județean Ditrău – Tulgheș, fiind îndeplinite toate condițiile pentru începerea lucrărilor.
Acesta mai preciza că va rămâne neasfaltat un tronson de 1,5 kilometri, deoarece traseul acestuia coincide cu traseul viitoarei autostrăzi A8.
„Mulțumim pentru răbdare și înțelegere! În curând, vom putea circula în condiții mai bune și mai sigure”, scria președintele CJ Harghita.
***
După mulți de așteptare, lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 127, Ditrău – Tulgheș, au demarat în anul 2020. În vara lui 2021 s-a turnat primul strat de asfalt pe tronsonul dinspre Tulgheș. Atunci, primarul comunei Tulgheș, Marcel Vancu, preciza că drumul este împărțit în patru tronsoane și asfaltarea DJ 127 este așteptată de zeci de ani de oamenii care locuiesc în zonă. „Pot să vă spun că eu umblam la şcoală şi aşteptam să se asfalteze drumul acesta. Sunt zeci de ani de când locuitorii comunei Tulgheş au sperat şi într-adevăr s-a şi promis (n.n. – asfaltarea drumului). Îmi amintesc foarte clar promisiunile care se făceau în toate campaniile electorale, de către toţi cei care candidau la alegerile respective şi numai nu se mai realiza acest drum. Până la urmă au înţeles toţi cei responsabili importanţa acestui drum şi printr-un efort comun au reuşit până la urmă să şi finanţeze, să proiecteze şi să iasă o lucrare extraordinară”, declara atunci primarul comunei Tulgheș.
Ulterior, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri.
În primăvara anului 2024, președintele CJ Harghita de atunci, Borboly Csaba, anunța reluarea lucrărilor la drum. După doar câteva luni, tot Borboly Csaba spunea că drumul judeţean 127, dintre Ditrău şi Tulgheş, poate fi finalizat cu sprijin guvernamental. El a arătat că este nevoie de 15 milioane de lei pentru al patrulea tronson şi că aşteaptă ca la rectificarea din acel an să se aloce fonduri pentru acest drum.
„Momentan lucrările continuă pe tronsonul al treilea şi avem speranţa că pentru cel de-al patrulea tronson să primim fondurile necesare din fondul de rezervă al guvernului.
Lucrările de până acum au fost finanţate din bugetul consiliului judeţean, dar acum avem nevoie de sprijin”, afirma președintele CJ Harghita de atunci.
Speranțele locuitorilor s-au reaprins anul trecut, când actualul președinte al CJ, Bíró Barna Botond, preciza că începuse așternerea stratului de balast pe un sector de aproximativ 5,5 km, aflat în proximitatea Vârfului Ţengheler, singurul rămas neasfaltat. Atunci, varianta optimistă era ca pe acest drum să se poată circula pe asfalt până la sfârșitul anului.
Nu a fost să fie. Mai mult, în luna martie a acestui an, Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că urmează să fie transferată o porțiune de 1,5 kilometri către Compania Naţională de Investiţii Rutiere, deoarece traseul viitoarei autostrăzi A8 se suprapune cu porţiunea respectivă de drum. Astfel, pe acel sector de 1,5 km nu se vor putea efectua lucrări.
În cele din urmă, la începutul acestei luni, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Biró Barna-Botond, a anunţat că au început lucrările pe drumul judeţean 127, Ditrău – Tulgheş. Iar ieri anunțul să fie completat cu o nouă veste așteptată: a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru asfaltarea tronsonului rămas al drumului județean Ditrău – Tulgheș.
Vor rămâne, totuși, neasfaltați cei 1,5 kilometri. (L.C.)
