Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Miercurea-Ciuc:Podul peste calea ferată a fost inaugurat cu mare fast | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 aprilie 2024
Home » Societate »
Miercurea-Ciuc:
Podul peste calea ferată a fost inaugurat cu mare fast
<h5><i>Miercurea-Ciuc:</i></h5>Podul peste calea ferată a fost inaugurat cu mare fast

Miercurea-Ciuc:
Podul peste calea ferată a fost inaugurat cu mare fast

Parlamentari harghiteni, oficialități județene și locale, reprezentanți ai unor instituții din oraș, localnici au participat, astăzi, la inaugurarea uneia dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii 30 de ani în municipiu.

Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, în discursul său, a amintit și de piedicile cu care s-au confruntat în ultimul an și jumătate, făcând referire la acțiune prin care s-a încercat oprirea lucrărilor.

Edilul afirma că „acest pod nu este o operă doar a executantului internațional, ci o operă a multor firme din Miercurea-Ciuc, fiindcă au lucrat împreună. Putem spune că a existat un transfer tehnologic, au învățat unii de la ceilalți”.

Korodi Attila a făcut referire și la un alt proiect de viitor, unul oarecum asemănător.

„Acest pod leagă zona economică cu zona administrativă a orașului. Dar nu ne oprim aici, vrem să continuăm. Avem un proiect foarte frumos (…) vrem ca deasupra liniilor ferate să construim un viaduct pentru pietoni și bicicliști. Va fi la fel de dificil, pornim de la zero, dar intenția noastră este să o realizăm. Dacă și asta se realizează, atunci țesutul orașului se va împleti și mai mult”.

Podului i s-a dat și un nume

Deoarece în această perioadă se împlinesc 50 de ani de la construirea vechiului pod, primarul municipiului a apelat la un citat din acele vremuri, în care se spunea: de câte ori am stat câte 25 de minute la barieră; ce bine că s-a realizat acel pod! Unde au vrut să ajungă oamenii? În zona Ligat a orașului.

„Acest pod ne leagă, trecutul cu prezentul și prezentul cu viitor. Din acest motiv i-am dat un nume: Ligat.”, afirma Korodi Attila.

Imagine pentru parlamentarii UDMR

Parlamentarii UDMR din Harghita nu au ratat ocazia de a-și face imagine și au fost prezenți la inaugurare. Bineînțeles, printre ei s-a aflat și Kelemen Hunor, care spunea că „trebuie să mulțumim celor din Miercurea-Ciuc pentru răbdare, deoarece timp de luni îndelungate, mai mult de un an, cu răbdare sau mai puțin răbdători, au acceptat și așteptat ca acest pod să fie realizat. Lor trebuie să le mulțumim deoarece viața lor a fost deranjată de această construcție”.

Dar nu au lipsit nici alți parlamentari.

Diplome de merit

De la un asemenea moment nu puteau lipsi mulțumirile. Pe lângă cele verbale, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, a oferit diplome de merit pentru firmele care s-au implicat în construirea podului, pentru instituții publice și pentru consilierii locali.

Înainte ca panglica să fie înlăturată și circulația să fie deschisă pe pod, noua construcție a fost binecuvântată de preoți catolici, unitarieni și reformați.

Câteva date tehnice

Viceprimarul Bors Béla a prezentat câteva cifre despre noul pasaj. Spunea că are o lungime de 500 de metri, cu două rampe de câte 150 metri și o deschidere, în zona mediană, de 200 de metri.

Pentru construcția lui s-au folosit 650 de tone de fier beton și 80 de grinzi care, în total, au 2.000 de tone. Au fost montați 7 piloni în jurul cărora s-a forat la 24 de metri. De-a lungul podului s-au montat 336 de panouri antifonice.

Pe margine s-a amenajat și un covor tactil pentru persoane cu deficiențe de vedere.

Execuția s-a ridicat la 60 de milioane de lei, din care doar 17 milioane au fost asigurate din fonduri externe.

***

Pe data de 26 aprilie 2022, puțin după ora 8:00, se oprea circulația pe fostul pod, fiind demarate oficial lucrările de reconstrucție.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.