Peste 780 de imobile au fost vândute în Harghita, luna trecută, situația fiind una asemănătoare cu cea din iulie, potrivit unor informații făcute publice de Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, în luna august, în județ au făcut obiectul unor tranzacții 787 de imobile, cu 3 mai multe decât în iulie, fiind căutate în principal terenurile situate în intravilanul localităților. Luna trecută, în județ au fost vândute 459 de terenuri aflate în intravilan, dintre care 324 cu construcții şi 135 fără construcții. Totodată, au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare şi în cazul a 132 de terenuri situate în extravilan, 109 dintre acestea fiind agricole, iar 23 neagricole. În aceeaşi lună şi-au găsit noi proprietari şi 196 de unități individuale, respectiv locuințe. În iulie, în Harghita au făcut obiectul unor tranzacții 784 de imobile. Au fost vândute 457 de terenuri situate în intravilan şi 185 în extravilan, fiind încheiate contracte şi pentru achiziționarea a 142 de unități individuale.
În ceea ce priveşte situația la nivel național, ANCPI a precizat că în luna august au fost vândute 58.386 de imobile, cu 1.076 mai multe față de luna iulie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna iulie este cu 3.751 mai mic față de perioada similară a anului 2021.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 10.402, Ilfov – 3.184 şi Braşov – 2.947. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Covasna – 325, Olt – 365 şi Călăraşi – 397.
Numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 22.186, cu 2.551 mai mic față de august 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 5.418, Ilfov – 1.606 şi Timiş – 1.463. La polul opus se află județele Sălaj – 66, Harghita – 73 şi Giurgiu – 102.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a opta lună a anului 2022 sunt Buzău – 801, Brăila – 730 şi Dolj – 608, a mai informat ANCPI.
E.G.