Scoala Postliceala FEG Miercurea-Ciuc

Peste 750 de contracte de vânzare-cumpărare pentru case, apartamente şi terenuri au fost încheiate luna trecută în Harghita -

Peste 750 de contracte de vânzare-cumpărare pentru case, apartamente şi terenuri au fost încheiate luna trecută în Harghita

0

Peste 750 de imobile au fost vândute, luna trecută, în judeţul Harghita, numărul caselor, apartamentelor şi terenurilor care au făcut obiectul unor tranzacţii fiind în creştere cu peste 100 faţă de cel înregistrat în cea de-a cincea lună a anului trecut, a informat joi, printr-un comunicat, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Conform sursei citate, în Harghita au intrat în proprietatea altor persoane 766 de imobile, dintre care 165 au fost unităţi individuale, respectiv apartamente. Cele mai căutate au fost terenurile cu şi fără construcţii situate în intravilan, luna trecută fiind vândute în judeţ 385 de astfel de terenuri, dintre care 245 cu construcţii şi 140 fără construcţii. De asemenea, au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare şi în cazul a 216 de terenuri aflate în extravilan, 202 dintre acestea fiind agricole şi 14 neagricole. În luna mai a anului trecut, în Harghita au fost vândute în total 658 de imobile, dintre care 351 de terenuri intravilane (224 cu construcţii şi 127 fără construcţii), 178 extravilane (171 agricole şi 7 neagricole) şi 129 de apartamente.

În municipiul Miercurea-Ciuc, în luna mai 2025 au fost vândute 161 de imobile, cele mai multe fiind apartamente – 64. În municipiul reşedinţă de judeţ au mai fost înstrăinate 37 de terenuri intravilane cu construcţii şi 26 fără construcţii, 33 de terenuri agricole şi un teren neagricol. 

În luna mai, în judeţul Harghita au fost înregistrate 126 de ipoteci, 28 dintre acestea vizând achiziţionarea de apartamente, 56 – terenuri intravilane cu construcţii, 10 – terenuri intravilane fără construcţii, 31 – terenuri agricole şi un teren neagricol.

În primele cinci luni din acest an, în judeţul Harghita au fost vândute în total 3.421 de imobile.

Din datele statistice făcute publice de ANCPI rezultă că luna trecută au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 50.734 de imobile, cu 823 mai multe faţă de aprilie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna mai este cu 7.133 mai mare faţă de perioada similară a anului 2024.

În perioada amintită, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 7.922, Ilfov – 4.220 şi Timiş – 2.440. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute sunt Teleorman – 141, Ialomiţa – 263 şi Călăraşi – 292.

În ceea ce priveşte reşedinţele de judeţ, cele mai multe tranzacţii imobiliare au avut loc în Braşov – 1.064, Cluj-Napoca – 895 şi Iaşi – 815, iar cele mai puţine în Alexandria – 15, Slobozia – 40 şi Slatina – 58.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna mai a acestui an a fost de 29.065, cu 5.171 mai mare faţă de mai 2024. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 4.636, Dolj – 3.499 şi Ilfov – 2.816. La polul opus se află judeţele Teleorman – 74, Sălaj – 97 şi Gorj – 103.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a cincea lună din 2025 sunt Mehedinţi – 886, Buzău – 531 şi Dolj – 512. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *