Deciziile administrative şi bugetare adoptate în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Harghita

0
  • Consilierii au votat tariful pentru transportul elevilor în anul şcolar 2026-2027
  • Sprijin financiar de aproape 50 de mii de lei pentru „Harghita Street Art Edu Fest”, care se va desfăşura în opt unităţi de învăţământ din nordul judeţului

Consiliul Judeţean Harghita s-a reunit luni, în şedinţă ordinară, la Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” din Miercurea-Ciuc. Printre punctele dezbătute s-au numărat ajustarea bugetului de venituri şi cheltuieli, repartizarea fondului de rezervă pe anul 2026, precum şi distribuirea sumelor necesare pentru achitarea cotizaţiilor către asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

De asemenea, aleşii judeţeni au votat lista bunurilor destinate beneficiarilor de servicii sociale din structura DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) Harghita.

În debutul şedinţei, consilierii au fost informaţi de către avocatul instituţiei, Boilă Lacrima-Rodica, cu privire la decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul care îl vizează pe Borboly Csaba, fost preşedinte al Consiliului Judeţean şi actual vicepreşedinte.

Consiliul a votat o modificare bugetară prin care 30.000 de lei, alocaţi iniţial comunei Sânsimion, vor fi redirecţionaţi către Szép Endre. Suma reprezintă un sprijin financiar destinat acoperirii pagubelor provocate de incendiul din 28 iulie. În plus, hotărârea a stabilit virări de credite între subcapitole, modificarea programelor proprii şi reconfigurarea investiţiilor derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Totodată, sumele obţinute din proiecte cu finanţare nerambursabilă au fost integrate oficial în bugetele instituţiilor din subordinea consiliului.

O altă măsură adoptată a fost suplimentarea resurselor pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu cu suma de 49.804 lei. Această alocare se adaugă fondurilor de 77.000 de lei aprobate anterior şi va fi utilizată pentru acoperirea costurilor de funcţionare şi pentru implementarea proiectului „Harghita Street Art Edu Fest”, programat să se desfăşoare în opt unităţi de învăţământ din zona de nord a judeţului.

În domeniul educaţiei, plenul a fixat valoarea unitară de 0,45 lei pe kilometru (cu TVA inclus) pentru calculul sumei forfetare lunare acordate elevilor din Harghita pentru decontarea transportului în anul şcolar 2026-2027. Tariful a primit avizul favorabil din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Nu în ultimul rând, administraţia judeţeană a aprobat un acord de colaborare cu Fundaţia „Passio Csíksomlyó” pentru derularea proiectului „Programul de cooperare Întâlnirea intercarpatică Passió în anul 2026”. Consiliul Judeţean va contribui cu suma de 50.000 de lei la bugetul acţiunii, care are ca obiectiv punerea în valoare a moştenirii culturale şi spirituale a regiunii, stimularea tradiţiilor locale şi promovarea judeţului Harghita pe harta turismului cultural. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.