Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Peste 37 de milioane de lei pentru patinoarul din Gheorgheni | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Peste 37 de milioane de lei pentru patinoarul din Gheorgheni
Peste 37 de milioane de lei pentru patinoarul din Gheorgheni

Peste 37 de milioane de lei pentru patinoarul din Gheorgheni

Fondurile, mai mici decât cele aprobate anul trecut, sunt alocate prin CNI, iar lucrările vor viza consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea arenei sportive

La mai bine de un an de când Guvernul a aprobat finanţarea lucrărilor de modernizare a patinoarul din Gheorgheni cu 42 de milioane de lei, în această săptămână, în prezenţa ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), Ion Ştefan, a fost semnat şi contractul de finanţare.

Pe pagina de Internet a ministerului, se precizează că în următoarele 29 de luni (5 luni este prevăzută, în contract, perioada de proiectare şi 24 luni cea de execuţie efectivă a lucrărilor) se va schimba acoperişul, se va extinde tribuna, spaţiile tehnice şi anexele, se vor realiza căi de evacuare şi o parcare, se va construi un corp nou pentru antrenamente/sală de forţă/sală de gimnastică, precum şi un bazin de antrenament/recuperare.

Valoarea totală a contractului este de 37.554.677,72 lei (cu TVA, taxe şi cote), iar finanţarea se va realiza de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi de către beneficiar (UAT municipiul Gheorgheni), din fonduri alocate anual cu această destinaţie, conform Legii Bugetului de Stat, respectiv din alte surse legal constituite. Suma este mai mică decât cea aprobată anul trecut: Guvernul României trebuia să aloce 39,7 milioane de lei, iar municipiul Gheorgheni 2,3 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, patinoarul artificial a fost construit în perioada 1977-1982, până în prezent nefiind realizate reparaţii capitale la clădire. În aceste condiţii, patinoarul nu mai corespunde standardelor internaţionale şi nu permite organizarea unor competiţii la acest nivel, ceea ce conduce la degradarea vieţii sportive din zonă.

Până în prezent, tot prin Compania Naţională de Investiţii, s-au finalizat alte 3 patinoare artificiale, valoarea totală a acestora depăşind 76 de milioane de lei (unul la Braşov, unul în Târgu Secuiesc şi altul în Cârţa).

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.