De la începutul acestui an, în Harghita:
Peste 300 de şoferi testaţi antidrog, 5 rezultate pozitive fiind confirmate de analizele ulterioare
- Anul trecut, analizele probelor de sânge şi urină au fost pozitive la consumul de substanţe psihoactive în peste 40 de cazuri
Anul trecut, în judeţul Harghita, 1.878 de şoferi au fost testaţi cu aparatele de detecţie a drogurilor, iar în cazul a 67 rezultatul a fost pozitiv. În urma analizelor probelor de sânge şi urină recoltate de la acei conducători auto, în cazul a 43 s-au pozitivat rezultatele, sens în care dosarele şi-au continuat cursul spre instanţă. În cazul a 18, rezultatele probelor de sânge şi urină au fost negative, iar alte 6 se află în aşteptare, arăta în cadrul unei conferinţe de presă comisar şef de poliţie Sebastian Buzilă, împuternicit şef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Harghita.
În acest an, au fost efectuate 305 teste drug test, din care 13 au fost pozitive. Din cele 13 teste pozitive, 5 au fost confirmate de analize de sânge şi urină, iar 8 au fost negative. În cursul lunii curente, a fost un test pozitiv şi un refuz de test. În ambele cazuri s-au recoltat probe biologice de sânge şi urină de la cei doi conducători auto şi acestea au fost confirmate de analizele de laborator.
Comisarul şef de poliţie Sebastian Buzilă a mai precizat că de cele mai multe ori rezultatele sunt pozitive la THC, cannabisul fiind şi cel mai accesibil drog. Nu au lipsit nici cazurile în care şoferii au ieşit pozitiv la metamfetamină, amfetamină sau chiar la cocaină.
La nivelul IPJ Harghita, în momentul de faţă, se află în dotare 20 de echipamente de depistare a prezenţei în salivă a substanţelor interzise.
Legislaţia actuală prevede că în momentul în care un conducător auto este depistat pozitiv la drug test, se retrage permisul de conducere pentru 72 de ore. Dacă în 72 de ore nu este primit rezultatul de la medicina legală cu rezultat pozitiv/negativ, Poliţia este obligată să restituie permisul. (L.C.)