Peste 263.000 harghiteni sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale
Judeţul Harghita se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025, cu 263.834 de alegători aşteptaţi să-şi exercite dreptul de vot. Autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru a asigura un proces electoral transparent şi eficient.
În judeţ au fost organizate 292 de secţii de votare, dintre care 67 în municipii, 20 în oraşe şi 205 în comune. Majoritatea secţiilor, 185, vor funcţiona în unităţi de învăţământ preuniversitar, iar 107 în clădiri ale primăriilor şi alte instituţii publice.
Pentru buna desfăşurare a alegerilor, au fost tipărite 290.366 de buletine de vot, distribuite 277.929 de timbre autocolante şi 1.460 de ştampile cu menţiunea „VOTAT”.
În perioada 28-30 aprilie, au fost organizate 5 sesiuni de instruire pentru preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale, precum şi pentru operatorii de calculator. Aceştia au fost dotaţi cu tablete şi alte echipamente necesare, iar preşedinţii birourilor electorale au primit telefoane mobile. Instruirile au fost efectuate de Biroul Electoral Judeţean nr. 21 Harghita, Autoritatea Electorală Permanentă, Direcţia Judeţeană de Statistică, Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita şi Instituţia Prefectului.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat efective de poliţie, jandarmerie şi pompieri, pregătite să intervină în eventuale situaţii care ar putea perturba procesul electoral. Au fost dispuse măsuri organizatorice pentru asigurarea pazei secţiilor de votare şi a birourilor electorale, precum şi pentru menţinerea ordinii publice înainte, în timpul şi după ziua votului.
Secţiile de votare vor fi deschise duminică, între orele 07:00 şi 21:00. Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru data de 18 mai. (E.Ş.)