Peste 1,5 milioane lei, valoarea amenzilor aplicate de Garda de Mediu Harghita în primele opt luni din an

0

Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au aplicat în acest an, până la sfârşitul lunii august, amenzi în valoare totală de peste 1,5 milioane lei în urma celor 386 de controale efectuate în judeţ. Valoarea totală a amenzilor a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost în cuantum de 1.687.500 lei.

Potrivit unei informări a Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Harghita, în primele opt luni ale acestui an, din totalul controalelor, 186 au fost planificate şi 200 neplanificate. Au fost aplicate 71 de sancţiuni principale, dintre care 11 avertismente şi 60 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.526.500 lei. Totodată, în 29 de cazuri s-a dispus suspendarea activităţii până la obţinerea actelor de reglementare, iar două sancţiuni complementare au prevăzut desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.

În perioada amintită, într-un caz au fost sesizate şi organele de cercetare penală pentru realizarea unui proiect în perimetrul ariilor naturale protejate de interes comunitar, care poate avea impact semnificativ asupra ariei, fără reglementare şi fără avizul administratorului. Este vorba despre lucrări de amenajare a unui aerodrom, integral în arie de protecţie specială avifaunistică ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor.

Principalele nereguli sancţionate de comisarii de mediu au fost: lipsa actelor de reglementare pentru activităţi autorizabile – 31 de amenzi în valoare de 909.000 lei; nenotificarea elementelor noi, apărute după emiterea autorizaţiei de mediu – două amenzi (100.000 lei); nedepunerea la termen a declaraţiei privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu – patru amenzi (20.000 lei); neorganizarea unui punct de returnare a ambalajelor SGR – o amendă (40.000 lei); gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor – nouă amenzi (206.500 lei); realizarea proiectului fără act de reglementare – două amenzi (60.000 lei); nerealizarea măsurilor impuse anterior – o amendă (50.000 lei); comerţ cu plante din flora sălbatică fără autorizaţie de mediu – două amenzi (10.000 lei); transportul materialului lemnos prin albia cursului de apă – o amendă (6.000 lei).

De la începutul anului şi până pe 31 august, la Garda de Mediu Harghita au fost înregistrate 92 de petiţii, din care până în prezent au fost soluţionate 88, celelalte patru fiind în termen, se mai arată în informare. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.