Se pot depune cererile în cadrul a patru programe destinate fermierilor
„Toamna începe cu sprijin pentru fermieri”, scria Tánczos Barna, ministerul interimar al Agriculturii, pe pagina de Facebook, afirmând că ieri a fost deschisă depunerea cererilor în cadrul a patru programe.
Este vorba de sprijinul pentru crescătorii din sectorul suin, pentru cei de bovine, de sprijinul pentru investiţii în ferme mici şi pentru floricultură.
„Punem la dispoziţia agricultorilor fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fermelor, şi pentru compensarea parţială a costurilor ridicate.
Sprijin pentru crescătorii din sectorul suin – 11,9 euro/loc de cazare pentru porc gras şi 13,7 euro/loc de cazare pentru animale de reproducţie
Sprijin pentru crescătorii din sectorul bovin – 68 euro/cap de bovină
Schema de sprijin DR 14 pentru investiţii în ferme de mici dimensiuni
Schema de sprijin DR 18 investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice
Toate informaţiile despre accesarea fondurilor sunt accesibile pe paginile www.apia.org.ro şi www.afir.ro”, scria Tánczos Barna.
