Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Luni de dimineaţă, un post de televiziune cu largă audienţă anunţa că, undeva în ţară, 400 de elevi, alături de care se aflau şi profesorii lor, au protestat împotriva iniţiativei Ministerului Educaţiei de a scoate muzica din programa şcolară gimnazială.
În această idee, după cum aveam să înţeleg puţin mai târziu, au fost lansate spre dezbatere publică trei variante, din care una este şi cea pentru care copiii şi dascălii lor au ţinut să-şi facă auzite vocile.
Acum, trebuie să recunosc, încă nu îmi este foarte clar dacă e vorba doar despre clasa a VIII-a, aşa cum ar fi propus Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, şi doar despre muzică, dar ştiu că, potrivit ministrului Culturii, „dacă s-ar aplica această reformă curriculară”, cu renunţarea şi la ora de desen la anumite clase, „ar fi un dezastru, pentru că sunt vizate acele competenţe care structurează cultura într-un copil”.
Auzind declaraţia domnului Vlad Alexandrescu, mi-a venit în minte un moment în care am cunoscut un medic, cu ani buni de practică la activ, pasionat de pictură. Din vorbă în vorbă, am aflat că era elev, în ultimul an, al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Nagy István” din Miercurea-Ciuc şi că, în scurt timp, avea să-şi încheie studiile. Nu m-am mirat foarte tare, deoarece, dincolo de ceea ce lasă să se vadă, nu puţini oameni pregătiţi pentru o astfel de profesie sunt de o sensibilitate aparte, pe care numai cei care îi cunosc foarte bine reuşesc să le-o descopere…
Aşa am înţeles, o dată în plus, că dragostea pentru frumos nu are vârstă! Atunci, de ce e nevoie, mă întreb eu, să-i lipsim pe copii de ora de muzică, singura care îi poate apropia de artă? De ce să nu le ghidăm paşii pe un teren atât de frumos, pentru ca mai apoi, când vor creşte mai mari, să poată alege singuri ce le place?
Pentru că, se ştie, indiferent de muzica pe care o ascultăm, fie ea clasică sau modernă, ritmată ori lentă, pop sau rock, important este să optăm pentru ceea ce e frumos, pentru ceea ce ne bucură şi ne modelează sufletele…
Nu pot totuşi să nu mă gândesc şi la cei care preferă manelele şi la interpreţii lor, vedete pe micile ecrane, pe care unii dintre noi şi le aleg drept modele. De ce? Simplu: dacă tonul face muzica, manelele fac banii şi, slavă Domnului!, numai de bani nu duc lipsă maneliştii, mai ales că nici Fiscul nu îi prea deranjează.
Ei bine, cu asemenea modele, vă întreb şi eu, la ce le-ar mai folosi copiilor din ziua de azi să înveţe, să spunem, despre Ciprian Porumbescu sau George Enescu, sau de ce să o asculte pe Maria Tănase or pe Tudor Gheorghe, când îi pot asculta pe Adi Minune, Nicolae Guţă şi Florin Salam?! Oameni renumiţi, cu vocea la ei şi cu punga doldora, care ne arată zilnic ce au şi pe unde i-au mai purtat paşii în această Lume…
Dar să nu mă bănuiţi cumva că m-a lovit invidia, nici vorbă de aşa ceva. Mă gândeam doar dacă nu cumva tocmai acesta a fost şi raţionamentul pentru care Ministerul Educaţiei se gândeşte să scoată sau să reducă orele de muzică la ciclul gimnazial, că doar de transmis poţi transmite un anumit sentiment şi prin manele, mai ales dacă mesajul e încurajat de un pumn de bancnote care pot înmuia până şi o inimă de piatră…
Şi pentru că îndemnul de a susţine menţinerea în programa şcolară a orelor de muzică se desfăşoară simbolic sub Cheia sol, încurajaţi-l pe domnul Curaj să folosească cheia cea mai potrivită în luarea unei corecte decizii…
ŞTEFANA DRĂGHICI
