Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

MuzicaAjută Patru adolescenţi din Miercurea Ciuc, pasionaţi de muzica rock, implicaţi într-o acţiune caritabilă | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate »
MuzicaAjută
Patru adolescenţi din Miercurea Ciuc, pasionaţi de muzica rock, implicaţi într-o acţiune caritabilă
<h5><i>MuzicaAjută</i></h5> Patru adolescenţi din Miercurea Ciuc, pasionaţi de muzica rock, implicaţi într-o acţiune caritabilă

MuzicaAjută
Patru adolescenţi din Miercurea Ciuc, pasionaţi de muzica rock, implicaţi într-o acţiune caritabilă

  • Formaţia lor, Cloverfield, tocmai şi-a lansat primul album, iar banii strânşi din vânzarea lui vor să-i doneze unei mame cu doi copii, diagnosticată cu cancer

În 2018, cu ocazia „Balului Bobocilor” de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc, Dani Oprea, Raul Bularca şi Antal Ervin susţineau primul lor concert cu formaţia Cloverfield, genul abordat fiind un rock alternativ.

De atunci, componenţa formaţiei s-a mai schimbat, iar în momentul de faţă aceasta este: Raul Bularca (chitară solo), Antal Ervin (tobe), Kassay Anna (voce), Rareş Gabos (chitară ritm), toţi fiind liceeni, băieţii la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, iar fata la Colegiul Naţional „Márton Áron”. În numai 2 ani de existenţă (având un 2020 special, putem spune chiar un an), tinerii au reuşit deja să susţină concerte prin Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, precum şi prin localităţi din judeţul nostru.

Dar cei de la Cloverfield sunt cunoscuţi şi pentru o campanie caritabilă, iniţiată şi organizată de ei, despre care am vorbit cu Antal Ervin, unul dintre membrii fondatori şi actuali ai trupei.

Ne spunea că în urmă cu doi ani, în 2018, „am vrut să ne facem o lansare şi cum puteam mai bine, dacă nu ajutând pe cineva, nu numai pe noi”. Astfel a luat naştere acţiunea „MuzicaAjută”. Iar acţiunea caritabilă a continuat şi anul trecut. Atât în 2018, cât şi anul trecut, formaţia a susţinut câte un concert caritabil, la care intrarea era liberă, dar fiecare putea dona cât voia. În primul an, banii au fost donaţi către două familii, iar anul trecut s-au cumpărat produse care au fost date unei singure familii.

Chiar dacă acest an a stat sub semnul pandemiei, iar concertele sunt greu de susţinut, adolescenţii nu au vrut să renunţe la acţiune şi au găsit o soluţie. În această săptămână, luni, a apărut primul lor album, intitulat „Under the Velvet Sky”, material discografic ce conţine 15 piese. Membrii formaţiei au pus acest album – care este încă cald – în vânzare. Nu are preţ, fiecare putându-l achiziţiona cu cât crede de cuviinţă (făcând, practic o donaţie), iar cu banii strânşi adolescenţii doresc să ajute o familie din Misentea, o mamă cu doi copii, care are cancer şi o situaţie financiară nu prea bună.

Cei care doresc să susţină atât acţiunea caritabilă, cât şi formaţia, o pot face prin achiziţia acestui album direct de la ei. Banii pot fi viraţi într-un cont, iar de distribuţia CD-urilor se vor ocupa tinerii. Legătura cu formaţia se poate face prin intermediul paginii ei de Facebook: facebook.com/cloverfieldfamily.

Pentru că albumul a apărut de curând, Antal Ervin ne mai spunea că acţiunea de strângere de fonduri va dura până după Crăciun, tocmai în speranţa că se va aduna o sumă mai mare.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.