Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În urma unui control al Protecției Consumatorilor:Oprire temporară a prestării serviciilor la autogara din Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Societate »
În urma unui control al Protecției Consumatorilor:
Oprire temporară a prestării serviciilor la autogara din Miercurea-Ciuc
<h5><i>În urma unui control al Protecției Consumatorilor:</i></h5>Oprire temporară a prestării serviciilor la autogara din Miercurea-Ciuc

În urma unui control al Protecției Consumatorilor:
Oprire temporară a prestării serviciilor la autogara din Miercurea-Ciuc

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Harghita a precizat că în urma unei acțiuni de control efectuate la operatorul economic Csiki Trans SRL – AUTOGARA din Miercurea-Ciuc s-a constatat faptul că acesta presta servicii într-un spațiu neautorizat, sala de așteptare nu era încălzită (conform prevederilor legale), neexistând nicio sursă de încălzire.

În urma abaterilor sesizate au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare de 8.000 lei – una pentru autorizație și una pentru condițiile din sala de așteptare, mai exact din cauza lipsei încălzirii – precum și un avertisment scris. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la intrarea în legalitate.

Bors Béla, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, spunea că sunt unele probleme procedurale care vin datorită faptului că în actualul loc în care a fost mutată autogara nu este înființat un punct de lucru.

„Noi credem că vom rezolva această problemă procedurală în cel mai scurt timp, dar un lucru este sigur: autobuzele care vin în oraș din județ și din afara județului, musai să oprească undeva și aici este locul ideal”, preciza viceprimarul.

Acesta mai arăta faptul că prin oprirea temporară impusă de către CJPC Harghita nu înseamnă că autogara nu are voie să funcționeze, ci că a fost dat un termen în care această problemă trebuie remediată.

***

Deoarece clădirea și spațiul în care funcționează autogara din Miercurea-Ciuc au intrat într-un proces amplu de reabilitare, aceasta a fost mutată, pentru o perioadă limitată de timp, vizavi de magazinul Dedeman. Acolo au fost amplasate și containere folosite ca sală de așteptare, respectiv pentru birou pentru supraveghere, și au fost montate și toalete ecologice.

Lucrările de reabilitare a autogării ar trebui să se finalizeze la sfârșitul anului următor.

(foto: CJPC Harghita)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.