Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Odorheiu Secuiesc: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze droguri de mare risc (imagini video) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Societate » Odorheiu Secuiesc: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze droguri de mare risc (imagini video)
<i>Odorheiu Secuiesc:</i> Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze droguri de mare risc (imagini video)

Odorheiu Secuiesc: Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze droguri de mare risc (imagini video)

  • Cu această ocazie au fost ridicate peste o mie de comprimate ecstasy

În cursul zilei de joi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, împreună cu procurorul DIICOT –  Biroul Teritorial Harghita, au depistat în flagrant, în municipiul Odorheiu Secuiesc, un bărbat, de 31 de ani, din aceeași localitate, în timp ce încerca să comercializeze, către două persoane, 110 comprimate ecstasy (droguri de mare risc, care conțin MDMA).

Potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Harghita, în urma controlului a două autoturisme, ce aparțin aceluiași bărbat, și a percheziției domiciliare efectuate la domiciliul acestuia, au fost identificate și ridicate alte 1.157 de comprimate ecstasy (droguri de mare risc, care conțin MDMA).

În urma acestei acțiuni, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținerea de droguri de mare risc.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita -Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.