Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Odorhei: O copilă de un an şi şapte luni, lăsată nesupravegheată, a pierit în flăcări | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Societate » Odorhei: O copilă de un an şi şapte luni, lăsată nesupravegheată, a pierit în flăcări
Odorhei: O copilă de un an şi şapte luni, lăsată nesupravegheată, a pierit în flăcări

Odorhei: O copilă de un an şi şapte luni, lăsată nesupravegheată, a pierit în flăcări

Înainte de a porni cu ciurda la păşunat, părinţii au făcut focul în sobă, să nu le fie frig micuţilor lor – o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat de trei ani. Un cărbune încins sau o scânteie a aprins baraca, iar fetiţa a murit, înghiţită de flăcări. Frăţiorul ei, care mergea binişor, se pare că ieşise din baracă înainte de incendiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că incendiul a fost anunţat printr-un apel la 112, apelantul specificând că este posibil ca unul sau doi copii să fie surprinşi de flăcări în interiorul barăcii de 12 metri pătraţi improvizată lângă o stână, la ieşirea din municipiul Odorheiu Secuiesc, în zona Pădurea Rotundă.

„Apelantul a spus că acolo, într-o baracă improvizată lângă o stână, locuia o familie cu doi copii, iar părinţii plecaseră cu animalele la păşunat”, a precizat Alina Ciobotariu.

Potrivit acesteia, două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD au ajuns la locul incendiului.

„Baraca a ars în întregime şi, din nefericire, fetiţa de un an şi şapte luni a familiei a fost găsită carbonizată, după lichidarea incendiului. Se pare că băieţelul, care avea trei ani, ieşise singur din casă, înainte de izbucnirea focului. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de focul din sobă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU.

La faţa locului au ajuns şi criminaliştii, care vor stabili împrejurările în care s-a petrecut această tragedie.

Daniela MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.