Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Obiectivul tuturor celor implicaţi în dezvoltarea spitalului din Miercurea Ciuc: obţinerea statutului de spital clinic regional de categoria a II-a (1) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Sănătate » Obiectivul tuturor celor implicaţi în dezvoltarea spitalului din Miercurea Ciuc: obţinerea statutului de spital clinic regional de categoria a II-a (1)
Obiectivul tuturor celor implicaţi în dezvoltarea spitalului din Miercurea Ciuc: obţinerea statutului de spital clinic regional de categoria a II-a (1)

Obiectivul tuturor celor implicaţi în dezvoltarea spitalului din Miercurea Ciuc: obţinerea statutului de spital clinic regional de categoria a II-a (1)

  • 43.708 pacienţi au fost internaţi în acest an la Miercurea Ciuc, iar zilele de spitalizare ale pacienţilor din 2019 se ridică la 140 de mii
  • Circa 23 de milioane lei au fost cheltuiţi în 2019 pentru investiţii, campioana anului fiind secţia urologie

Vineri, 19 decembrie, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Harghita a avut loc evenimentul festiv de închidere de an al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. Întrucât nu doar munca este importantă, ci şi consemnarea rezultatelor, dr. Konrád Judit, managerul spitalului, a apreciat că anul 2019 a fost nu numai un an greu, ci şi unul special, în contextul ideii că instituţia a primit 30,68 milioane lei de la Guvernul României. Dr. Konrád consideră că acest fapt se datorează reprezentanţilor UDMR care au „sprijinit efortul spitalului şi al consiliului judeţean şi am beneficiat de o sumă fără precedent: am cheltuit aproape 23 de milioane lei pentru investiţii, reparaţii, lucrări, respectiv pentru echipamente noi”.

„A fost foarte greu să derulăm procedurile de achiziţie publică; echipamentele care au fost livrate trebuie puse la locul lor, trebuie puse în funcţiune, eu cred că şi atitudinea profesională ne-a ajutat ca să ne putem menţine la un nivel superior, iar toate acestea s-au întâmplat în favoarea bolnavilor. (…) În curând, spitalul va avea un laborator propriu şi un echipament RMN şi ştim că toate acestea sunt condiţii pentru a obţine ceea ce dorim, statutul de spital clinic regional categoria a II-a, dar nimic nu s-ar fi putut realiza fără o cooperare largă şi fără o muncă în echipă”, a încheiat managerul spitalului judeţean.

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a amintit că acum zece ani dezvoltarea spitalului judeţean a avut mai mulţi oponenţi decât sprijinitori. „Am avut puţini prieteni din exterior şi din interior – şi acele multe dezbateri şi polemici şi-au pus amprenta pe această activitate. Dar încetul cu încetul au venit şi prietenii şi acum putem vedea că zi de zi, lună de lună, an de an au apărut acei oameni cu care am reuşit să ne realizăm visele. Au fost foarte multe clipe în care am crezut că renunţăm (…) Acum am trecut de partea cea mai grea. Avem un sistem funcţional, un plan de dezvoltare conceput de cei care lucrează în spital, iar consiliul judeţean nu are şedinţă unde să nu fie măcar un punct pe ordinea de zi legat de spital. În ultimele două săptămâni, de exemplu, am semnat contracte pentru construirea celei de-a cincea clădiri cu locuinţe de serviciu pentru medici, dar şi pentru a putea realiza clădirea nouă pentru secţiile de boli contagioase şi pneumologie. Am semnat contractul pentru realizarea heliportului şi dacă totul merge bine, atunci în toamnă îl vom putea utiliza, pentru că nu procesul de construcţie (120 de zile) este lung, ci procesul de autorizare (240 de zile). Nu facem acest heliport pentru a duce bolnavii altundeva, ci pentru a putea fi operativi când se întâmplă ceva, astfel încât cei afectaţi să poată fi aduşi rapid aici, la spitalul nostru”, a completat preşedintele consiliului judeţean.

„Cu toate că acest an a fost prioritar centrat pe dezvoltări, investiţii şi buget, motto-ul nostru rămâne acelaşi: totul pentru vindecarea pacienţilor” – a spus Zonda Erika, preşedinta Consiliului de Administraţie a spitalului, iar profesorul Lányi Szabolcs, membru al aceluiaşi consiliu, a vorbit despre posibilitatea creării unui laborator de cercetare pe lângă spital. „E foarte greu să construieşti un laborator de cercetare de la zero, dar slavă Domnului, la Ciuc avem antecedente, s-au înfiinţat laboratoare de genetică, de biologie, şi răspunsul dacă se poate face acel laborator este da, dar este foarte greu. Sentimentul este că avem suficientă forţă ca să putem face pasul spre cercetare; dacă se vrea spital clinic regional, trebuie mai multă cunoaştere în procesul de vindecare, iar cercetarea ştiinţifică ajută acest proces, deşi pasul este provocator”.

Din punctul de vedere al dr. Adrian-Cristian Dobrică, doctor în ştiinţe medicale, directorul de Dezvoltare-Cercetare al Spitalului Judeţean de Urgenţă, evenimentul cel mai important în care a fost implicat spitalul din Miercurea Ciuc în 2019 a fost „organizarea din punct de vedere al protocolului medical a vizitei papei Francisc la Şumuleu şi, desigur şi al protocolului destinat enoriaşilor, eveniment pe care spitalul nostru l-a onorat la maxim şi a fost lăudat de toţi musafirii, inclusiv de cei de la Vatican, care ne-au apreciat nu neapărat din punct de vedere al dotării, ci pentru faptul că noi putem să punem laolaltă o echipă de urgenţă într-un timp foarte scurt, o echipă complexă, ceea ce puţine spitale, inclusiv din Europa, sunt capabile s-o facă”.

Dr. Albert Claudiu, şeful Secţiei urologie, a precizat că secţia pe care o conduce a fost campioana absolută a investiţiilor din acest an, cu 1,2 milioane de euro. „Din 2016 până în 2019, numărul de pacienţi externaţi a crescut cu 60%, ceea ce înseamnă că accesibilitatea şi adresabilitatea secţiei este tot mai mare. Urologia este o specialitate despre care putem spune că este sclava tehnologiei, aşa am reuşit să trecem de la operaţiile mari sângerânde deschise la o etapă minim invazivă. Dacă nu ţinem contactul cu ce este nou pe piaţă, riscăm să devenim demodaţi. Litotritorul nostru (marca Storz) este varianta cea mai performantă care există pe piaţa mondială la ora actuală, după câte ştiu eu unic în ţară, sperăm că montarea lui se va încheia cât mai curând. Peste 90% din litiaza reno-ureterală poate fi tratată fără operaţie cu acest aparat”, a conchis medicul specialist urolog.

Tóth László, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, a explicat că politica de sprijin a Ungariei s-a limitat un timp la cultură şi educaţie, acum a început şi cu economicul, dar nu a făcut-o la sănătate, întrucât e un sector complicat şi foarte costisitor şi e foarte greu să te implici în domeniul sănătăţii într-o altă ţară. Dar „indirect sunt câteva programe care au legătură cu spitalul: pregătirea medicilor de la Tg. Mureş, unde guvernul maghiar îi susţine pe maghiari pentru a avea o facultate cu predare în limba maghiară, dar până vom avea un rezultat încercăm să ajutăm pregătirea medicilor în limba maghiară, financiar şi prin programe, aici intră şi rezidenţii. (…) Sunt anumite încercări pentru dezvoltarea pregătirii asistenţilor în cadrul Universităţii Sapientia, există o colaborare în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, iar finanţarea din partea Guvernului Ungariei nu va fi o problemă”, a dat asigurări consulul.(Va urma)

Consemnări de M. GROZA

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.