Oare cei care au pus umărul cu nădejde la distrugerea direcţiei silvice harghitene şi apoi a pădurilor pe care aceasta le administra, ce pot spune astăzi văzând aceste peisaje dezolante? | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 octombrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » Oare cei care au pus umărul cu nădejde la distrugerea direcţiei silvice harghitene şi apoi a pădurilor pe care aceasta le administra, ce pot spune astăzi văzând aceste peisaje dezolante?
Oare cei care au pus umărul cu nădejde la distrugerea direcţiei silvice harghitene şi apoi a pădurilor pe care aceasta le administra, ce pot spune astăzi văzând aceste peisaje dezolante?

Oare cei care au pus umărul cu nădejde la distrugerea direcţiei silvice harghitene şi apoi a pădurilor pe care aceasta le administra, ce pot spune astăzi văzând aceste peisaje dezolante?

50 de ani de la înfiinţarea Inspectoratului Silvic Harghita (4)

Motto: Stăpânul zgârcit învaţă sluga hoaţă

Problema pădurilor harghitene este foarte îngrijorătoare şi orice cetăţean care urcă pe Valea Oltului de la Miercurea Ciuc spre Izvoru Mureşului şi apoi coboară pe Valea Mureşului spre Gheorgheni se poate convinge de aceasta. Privind în stânga şi în dreapta vede doar munţi goi pe care ar trebui să fie păduri şi pe care au şi fost cândva. Dar cea mai cutremurătoare imagine este când, ieşind din comuna Valea Strâmbă, priveşti spre Gheorgheni. Privind în faţă nu se văd decât munţi goi în vârful cărora se vede o minusculă capelă albă care înainte de 1989 era înconjurată de pădure. Oare cei ce au pus umărul cu nădejde la distrugerea direcţiei silvice harghitene şi apoi a pădurilor pe care aceasta le administra cu competenţă, ce pot spune văzând aceste peisaje dezolante? Ar trebui să-şi facă mea culpa şi să intervină la factorii de decizie pentru a aborda pe fond problema modului de organizare a gospodăririi pădurilor. Cu măsuri ca „radarul pădurii” şi cu fotografierea mijloacelor de transport lemne en face şi en profil sau cu înăsprirea amenzilor nu se rezolvă problema refacerii pădurilor şi nici nu se va opri jaful. În anii de început ai funcţionării Inspectoratului Silvic, conducerea judeţului, în fiecare toamnă, ne atrăgea atenţia nouă, silvicultorilor, să asigurăm lemne de foc pe timpul iernii pentru populaţie. A rămas proverbială remarca unuia dintre primii secretari ai judeţului, care spunea: Măi, pădurarilor, nu daţi amenzi la oameni până nu le daţi lemne de foc, căci omul poate trăi fără mâncare o lună de zile, fără apă o săptămână, dar fără lemne de foc iarna nu poate trăi nici o zi. Sunt soluţii pentru rezolvarea problemelor legate de păduri, dar pentru aceasta trebuie voinţă, preocupare şi competenţă. Autorii soluţiei de asigurare a integrităţii pădurilor prin metoda radarului sau a înăspririi amenzilor se pare că nu cunosc proverbele izvorâte din înţelepciunea populară, cum sunt: Stăpânul zgârcit învaţă sluga hoaţă sau Cu cât este mai zdravănă încuietoarea, cu atât este mai mare paguba.

Dacă cetăţeanul de rând poate fi îngrijorat pentru faptul că nu mai vede păduri acolo unde au fost sau ar trebui să fie, adevăraţii specialişti, cu vocaţie pentru gestionarea ecosistemului forestier, sunt şi mai îngrijoraţi, întrucât, concomitent cu distrugerea pădurilor, s-a distrus conceptul consacrat de gospodărire al acestora. Nu se mai respectă şi nu se mai aplică anumite precepte şi cutume care asigurau buna gospodărire a pădurilor. Unul din indicatorii de bază ai productivităţii pădurilor şi care exprimă eficienţa modului de gospodărire este creşterea anuală pe an şi hectar. Menţionăm că până în anul 1989 şi în cei precursori, creşterea anuală a pădurilor harghitene era de 5-6 metri cubi pe an şi hectar. Aceasta înseamnă că volumul de masă lemnoasă al fondului forestier creştea anual cu 1-1,2 milioane de metri cubi. Oare mai ştie cineva astăzi, în contextul fărâmiţării fondului forestier al judeţului, cât o mai fi creşterea anuală în volum a pădurilor harghitene? Numai cunoscând acest indicator se poate stabili posibilitatea pădurilor şi volumul de masă lemnoasă care se poate exploata, fără a risca să fie afectat fondul de bază.

Adevărul este că posibilităţile reale de creştere a potenţialului forestier al judeţului Harghita sunt mult mai mari decât cele avute în prezent. Acest deziderat se poate realiza pe cel puţin două căi. În primul rând prin creşterea productivităţii actuale a pădurilor pentru a se atinge nivelul avut până în anul 1989. Reamintim: acestea sunt suprafaţa de 206 mii hectare şi productivitatea de 5-6 metri cubi pe an şi hectar. Apoi pot fi atrase în circuit forestier suprafeţe care la ora actuală nu produc nimic. După cum se ştie, majoritatea păşunilor din zona montană provin din pădurile care au fost defrişate în decursul timpului pentru a se asigura suprafeţe pe care să poată fi scoase la păşunat pe timpul verii animalele din gospodăriile populaţiei. În prezent, numărul de animale din gospodăriile populaţiei, precum şi din cele ale unităţilor agricole sau zootehnice este foarte mic, astfel foarte multe păşuni au devenit disponibile. Ar trebui inventariate toate aceste suprafeţe care nu mai sunt necesare în prezent pentru zootehnie şi ar trebui împădurite. Pe măsură ce numărul de animale care au nevoie de păşune va creşte, vegetaţia forestieră poate fi exploatată şi valorificată, iar suprafeţele respective pot fi transformate din nou în păşuni. Cu certitudine, pentru împădurirea acestor suprafeţe ar putea fi accesate fonduri de la Uniunea Europeană în cadrul unor proiecte complexe de ecologizare ambientală. După 10-15 ani, aceste plantaţii ar putea, cum se spune, să intre pe rod, oferind masă lemnoasă de mici dimensiuni prin efectuarea unor lucrări specifice de conducere a arboretelor (degajări, curăţiri). Aşa cum am mai menţionat, dacă există voinţă, preocupare şi competenţă, pot fi găsite numeroase soluţii integrate pentru soluţionarea simultană a mai multor probleme.

În încheierea acestei foarte succinte retrospective în istoria silviculturii harghitene, noi cu toţii, silvicultorii harghiteni, trebuie să ne facem autocritica: am tratat cu oarecare indiferenţă semicentenarul instituţiei, care timp de mai multe decenii a adus faimă judeţului nostru şi ne-a hrănit pe noi şi familiile noastre. Situaţia este cu atât mai tristă întrucât ar fi fost posibil să fie scrisă o adevărată istorie a silvo-cinegeticii harghitene, aşa cum alte judeţe cu o mai mică tradiţie şi cu realizări mai modeste au făcut-o. Dar să ne consolăm cu gândul că de fapt o atitudine mai resemnată în faţa a ceea ce a fost silvicultura cândva este mai potrivită într-o lume isterizată plină de invidie şi resentimente. Să fim totuşi optimişti, căci sub conducerea „înţeleaptă” a claselor politice de la putere şi din opoziţie, aşa cum ne spune un proverb sau zicătoare românească plină de un umor subtil: Foaie verde de dudău, o să fie şi mai… bine.

Ion MICU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.