Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O zonă de parkour pentru tinerii topliţeni | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Timp Liber » O zonă de parkour pentru tinerii topliţeni
O zonă de parkour pentru tinerii topliţeni

O zonă de parkour pentru tinerii topliţeni

Wikipedia defineşte parkour ca o disciplină fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc. Se concentrează pe mişcarea eficientă, neîntreruptă înainte, peste, pe sub, în jurul şi prin obstacole (atât naturale, cât şi artificiale) într-un anume mediu înconjurător. Astfel de mişcare poate apărea sub formă de fugă, sărituri, căţărări şi tehnici mai complexe. Scopul parkour-ului este ca practicantul să-şi adapteze mişcarea la orice obstacol din calea sa.

Astfel, parkour este cunoscut şi sub denumirea de freerun (alergare liberă), iar imaginea mai puternic întipărită în opinia publică este cea a tinerilor care parcurg, în alergare, un traseu pe clădiri, sărind de pe una pe alta, urcând de pe una pe alta, sărind peste scări etc.

Deşi este un oraş mic, şi în Topliţa a prins acest sport, tinerii practicându-l în apropierea primăriei, de cele mai multe în Parcul Eroilor. De altfel, unul dintre aceştia a devenit cunoscut şi la nivel naţional. Pentru aceşti tineri, Primăria municipiului Topliţa doreşte amenajarea unei zone pentru parkour.

Potrivit informaţiilor furnizate de către municipalitate, aceasta va fi amenajată pe un teren cu o suprafaţă de peste 1.000 mp (30×35 m). Ansamblul este deja comandat, iar preţul de achiziţionare este de 127.000 de lei, fără TVA.

În perioada următoare, primăria trebuie să amenajeze terenul pe care va fi amplasat, iar în primăvară se doreşte ca ansamblul pentru parkour să fie montat. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.