Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Masa rotundă Rolul mediei în evoluţia suicidului (II)
Cel mai de rea-credinţă e cazul Panait: întâi s-a negat suicidul, s-a susţinut apoi că a fost ucis, apoi că este vorba despre o conspiraţie politică
Una din mesele rotunde care au avut loc la Şumuleu-Ciuc, în cadrul Conferinţei Naţionale Sinuciderea şi stavile în prevenirea ei, a avut drept temă rolul mediei în evoluţia suicidului şi a reunit psihiatri specializaţi în suicidologie, specialişti în medicină legală, specialişti implicaţi în proiectele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului şi Cry for Help, ziarişti din presa scrisă harghiteană: Sarány István şi Márk Boglárka de la Hargita Népe, Barabás Hajnal de la Csíki Hirlap şi Mihail Groza de la Informaţia Harghitei. Continuăm relatarea acestei dezbateri, a cărei primă parte a apărut în ziarul nostru de ieri.
„În presa centrală este o isterie a goanei după senzaţional”
Dr. Lavinia Duică, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu: Cred că tema acestei mese rotunde este extrem de fierbinte pentru psihiatrie în general, pentru starea mentală a societăţii. Nu vorbim numai de darea pe post a unor ştiri cu multe detalii, vorbim despre ştiri false, sau nici măcar de ştiri, ci de emisiuni întregi, în care aceste fapte se povestesc zile şi săptămâni la rând, care inserează comentarii răutăcioase şi arată o mare ignoranţă în domeniul psihiatriei. Îi deplâng pe profesorii noştri care trebuie să apară pe post, deoarece acele intervenţii sunt comentate răutăcios şi se ajunge la inevitabila concluzie: ce faceţi cu nebunii, nu le daţi drumul, nu-i ţineţi în casă. Este o luptă absolut inegală şi suntem dezarmaţi noi ca psihiatri, deoarece în presa centrală este o isterie a goanei după senzaţional şi noi dacă venim numai cu ştiinţa, dezvăluind nişte vulnerabilităţi, vom fi călcaţi în picioare, pe lângă că e vorba de nerespectarea profesiei noastre de către societate, uneori de către colegii noştri medici, de către politic etc.
Subsemnatul a susţinut că nu se poate pune semnul egal între presa scrisă şi cea audio-vizuală, mai ales dacă ne referim la aşa-zisele televiziuni de ştiri, care nu dau filme sau muzică şi trebuie pur şi simplu să umple 24 de ore cu vorbăraie; iar pentru a vorbi continuu 24 de ore e nevoie de o cantitate imensă de materie primă, care nu este la îndemână întotdeauna, drept pentru care realitatea e „completată” după fantezia fiecăruia sau după placul patronilor. Apoi, de conivenţă cu colegul Sarány, s-a acceptat realitatea că presa a decăzut oarecum şi din pricina slabei pregătiri, multe excese se fac din neştiinţă, iar codurile deontologice ale diverselor asociaţii profesionale sunt adoptate formal. „Problema nu e că nu ştii, ci că nu vrei să ştii, nu te interesează, există şi rea-voinţă”, a precizat dr. Gabriela Costea.
„Eu, personal, am semnat rapoartele de autopsie la trei persoane foarte mediatizate…”
Bogdan Mălinescu, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti: Lucrând în zona Bucureşti, sunt aproape de presa centrală şi am avut foarte multe experienţe nefericite în acest sens, de aceea felicit presa de aici care pare să fie echilibrată; la Bucureşti, însă, lucrurile se pun în cu totul alt mod. Eu, personal, am semnat rapoartele de autopsie la trei persoane extrem de mediatizate, mă refer la cazurile Erbaşu, Mădălina Manole şi Condrea – Hexi Pharma. Nu vă imaginaţi ce presiuni mediatice au fost în acele momente, câte insistenţe pentru a vorbi, pentru a da detalii. Sunt lucruri cu dus-întors: dacă nu spui nimic alimentezi o posibilă teorie a conspiraţiei („înseamnă că ei uneltesc acolo…”), dacă spui ceva, fiecare cuvânt este răstălmăcit, scos din context şi iese o altă dandana. Cel puţin, la Dan Condrea n-am ieşit în media, de conivenţă cu procurorul, ştiind că fiecare virgulă va fi interpretată. Televiziunile proliferează varianta de vulg, suntem din păcate o naţie care devorăm cancanul, lucrurile făcute mai la mahala, ne place scandalul. În toate cele trei cazuri a fost vorba clar despre sinucideri, şi la toate trei s-a pus varianta crimei, chiar şi la Erbaşu, că are o rană pe faţă etc., deşi s-a făcut reconstituirea şi fiecare element a fost explicat ştiinţific; la Mădălina, cei 400 mll de substanţă toxică găsiţi în stomac arată determinarea, dorinţa clară de a muri; la Dan Condrea, de asemenea, a intrat în plin în acel copac, spre a fi sigur că-i reuşeşte. Tocmai atunci era în România un invitat străin din Glassgow, profesor de medicină legală, care vizitând IML, l-am dus şi în sala de autopsie a acestui caz mediatizat, şi fără să ceară informaţii a spus: asta e sinucidere. Deci am avut o confirmare neoficială a cuiva de rang internaţional. Dar nouă ne place conspiraţia. Se află în studiouri tot felul de persoane care au probabil contracte cu televiziunile respective, noi, legiştii, nu putem apărea întotdeauna la momentul oportun pentru că influenţăm ancheta, dar ulterior putem fi întrebaţi, ca specialişti, despre ce e vorba.
La cazul Erbaşu apare Paula Iacob, prietenă cu familia, care n-a acceptat varianta sinuciderii, deşi era o profesionistă în domeniul juridic. Am discutat direct cu ea, cu fiica ei, care e psihiatru, nu au acceptat nicidecum varianta ştiinţifică, au ieşit în media şi au lansat ideea că nu este sinucidere, că e o conspiraţie. Persoana care prezintă un punct de vedere e importantă, dacă e credibilă şi are autoritate, deşi Erbaşu lăsase scrisoare, adică alt argument dincolo de cele ştiinţifice, medico-legale şi de criminalistică, care au găsit indicii clare de sinucidere.
Dr. Gabriela Costea, Bucureşti: Cel mai de rea-credinţă e cazul Panait: eu am făcut analiza psiho-patologică complexă a cazului, am avut pe mână totul, dar a început aiureala că a fost omorât. Deşi îl văzuse anterior un specialist de la Spitalul Militar, deşi era în casă doar cu mătuşa şi cu mama, deşi lăsase ceva scris de mâna lui, ideea că a fost omorât continuă, s-a ajuns în doi ani la varianta că a fost împins din motive politice şi nu că era depresiv, psihotic cu halucinaţii, era vorba despre o stare psiho-patologică certă, clară, foarte bine documentată, cunoscută şi povestită de familie, de toţi. Am auzit că au făcut şi un filmuleţ, eu am avut grijă să nu mă uit, de ce să mă stresez degeaba? Au ieşit în media oameni de valoare şi au spus că era bolnav, degeaba, nu s-a crezut. Se poate ajunge până la a acuza pe unul şi pe altul, deşi în domeniu, în specialitate, sunt nişe lucruri obişnuite.
Un caz de cinism pur
Dr. Herţa Dana-Cristina, Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca: M-a uluit cazul Realitatea Media, care a dat o ştire intitulată Liber la sinucideri în timpul zilei, referindu-se la programul TEL VERDE ANTISUICID 0800 801 200, care este între 7 seara şi 7 dimineaţa. Postul TV arăta că anumite instituţii de stat nu-şi fac datoria, şi ne-a inclus acolo, deşi noi suntem ONG, însuşi numele arăta că nu suntem instituţie de stat şi lucrăm exclusiv pe bază de voluntariat, în plus că orarul de funcţionare a serviciului telefonic este foarte clar. Iată un caz de cinism pur.
Participanţii la masa rotundă au mai trecut în revistă teme tratate neprofesionist de presă, cum ar fi internarea obligatorie, moartea reflexă din sinuciderile atipice (spânzurări de calorifer, de clanţa uşii etc. şi care exprimă de asemenea o mare determinare de a te sinucide şi care au explicaţii ştiinţifice pe care lumea nu le ştie), sau găsirea unor cauzalităţi superficiale de genul „s-a sinucis pentru că a luat nota 4”.
La întrebarea dacă un articol de presă poate fi cauză a sinuciderii, răspunsul este în general negativ: „poate fi doar dacă devoalează metodele, dacă coagulează ideaţia suicidară a unei persoane prin care aceasta poate ajunge la ţintă: uite, această metodă aş putea s-o folosesc şi eu”, a spus prof. univ. dr. Maria Cosman.
Tot dânsa a povestit despre o contagiune de sinucideri la metroul din Viena, în anii ’80, când mass-media a redat fiecare sinucidere de acest tip şi au crescut exponenţial sinuciderile prin această metodă letală, situaţie în care Asociaţia Psihiatrilor din Austria şi a ziariştilor de-acolo au avut o negociere reuşită, au creat împreună un cod de bune practici în redarea sinuciderilor şi după un an s-a observat o scădere a sinuciderilor la metroul din Viena.
La întrebarea subsemnatului dacă e adevărat că în dictaturi sunt mai puţine sinucideri, răspunsul d-nei Cosman a fost că în timpul comunismului, rata sinuciderilor în Cluj era de 22-24%, iar acum este de 10%, „deci e în scădere, pentru că atunci nu se trata depresia. Nu se tratau bolile psihice în comunism! Presa trebuie să mai dărâme un mit, că rata sinuciderii în România este în continuă creştere: Nu, este în continuă scădere”.
În fine, concluzia întâlnirii dintre presă şi specialişti a fost că, dacă cei preocupaţi de acest aspect înţeleg cum funcţionează presa, iar ziariştii înţeleg mai bine ce vor dânşii, dacă ne cunoaştem aşteptările, lucrurile pot converge spre un rezultat pozitiv.
M. GROZA
