Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Noile manuale pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit de pe site-ul MEN | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Învățământ » Noile manuale pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit de pe site-ul MEN
Noile manuale pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit de pe site-ul MEN

Noile manuale pentru clasele I şi a II-a pot fi descărcate gratuit de pe site-ul MEN

Toate noile manuale pentru clasele I şi a II-a, publicate pe platforma www.manuale.edu.ro, pot fi descărcate gratuit de luni, 20 octombrie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale prin intermediul unui comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, accesul pe platforma www.manuale.edu.ro este liber pentru oricine doreşte să utilizeze materialele didactice.

„De la lansare şi până luni, 20 octombrie, ora 17:00, platforma a înregistrat 70.000 de vizitatori şi peste 28 de milioane de accesări. Noile manuale sunt parte a procesului de modernizare a educaţiei, de adaptare a ei la realităţile societăţii contemporane. Procesul de actualizare şi modernizare a manualelor se desfăşoară în paralel cu revizuirea programelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar. Manualele pentru clasele I şi a II-a sunt, aşadar, o consecinţă firească a aplicării noului curriculum”, arată MEN.

Reprezentanţii MEN precizează că noile manuale au şi o componentă digitală, însă varianta digitală nu înlocuieşte manualul tipărit, cele două variante ale manualelor (print şi digital) funcţionând în paralel.

„Introducerea formatului digital este un pas în plus pe care MEN îl face pentru adaptarea învăţământului românesc la tendinţa mondială de utilizare a tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare”, subliniază MEN.

Valabilitatea manualelor este de patru ani şcolari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani, cu condiţia reevaluării lor. Manualele şcolare sunt supuse unui proces periodic de analiză, pe durata valabilităţii acestora.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.