Abonamente în format PDF

Cu doar 16 lei/lună (150 de lei/an) puteți avea
în căsuța dvs. de e-mail ziarul nostru în format PDF.
Detalii la informatiahr@gmail.com.


Noi reguli privind îngrijirea pacienților COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 9 mai 2021
Home » Sănătate » Noi reguli privind îngrijirea pacienților COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc
Noi reguli privind îngrijirea pacienților COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc

Noi reguli privind îngrijirea pacienților COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc

Terminologia de spital suport COVID nu va mai exista. Majoritatea pacienților testați pozitiv cu SARS-CoV-2 vor fi tratați în continuare pe secțiile dedicate îngrijirii lor, iar cei cu comorbidități asociate, care necesită tratament special, vor fi tratați și în alte zone ale spitalului județean, desemnate în acest scop sau în alte spitale 

Ordinul nr. 434 din 26.03.2021 al Ministerului Sănătății a adus reguli noi privind îngrijirea pacienților COVID-19 confirmați.

Potrivit noului normativ, prezentat într-o conferință de presă, personalul medical aflat la poarta Spitalului Județean de Urgență (SJU) va face triajul inițial al tuturor personalul medical aflat la poarta Spitalului Județean de Urgență (SJU) va face triajul inițial al tuturor pacienților care se vor prezenta la unitatea medicală, va completa fișa și va pune câteva întrebări „cheie”, menite să indice direcția pe care o vor urma bolnavii. Traseele vor fi diferite pentru cei care trebuie să ajungă la Ambulatoriul integrat al spitalului, față de cei care vin pentru internare programată sau față de cei care trebuie să ajungă la Urgență.

Pentru pacienții care vin în cabinetele ambulatorii de specialitate ale spitalului, triajul continuă la intrarea în ambulatoriu, unde o altă echipă de personal medical le va măsura temperatura; le va fi completată practic partea a doua a fișei de triaj. Dacă totul este în regulă, pacientul nu prezintă simptomatologie și nici suspiciune de COVID-19, poate intra în cabinetul medical, unde va fi consultat. Fișa de triaj se va finaliza în cabinetele de specialitate, unde va fi atașată fișei pacientului. Pentru a evita aglomerația, spitalul le solicită pacienților să vină la cabinetele de specialitate numai la orele de programare.

Pentru pacienții programați pentru internare, spitalul efectuează în continuare teste rapide în dimineața internării. „La momentul internării, pe lângă buletinul de test rapid care i se dă, i se va completa și fișa, care va deveni un act oficial și care va demonstra că i s-a făcut triajul în unitatea noastră sanitară. În cazul în care avem un pacient confirmat nu neapărat cu test rapid, cu PCR care are simptomatologie COVID, plus altă simptomatologie: este cardiac, prezintă simptomatologie de neurologie, de gastro-enterologie și este nevoie să fie spitalizat, atunci va fi spitalizat în zonele desemnate din cadrul spitalului pentru aceste situații. Pentru cazurile medicale, zona tampon, pe care am avut-o jos, în locul secției de Ortopedie, va deveni zona COVID pentru acești pacienți și fiecare cadru medical, doctor de pe secția al cărui pacient este, va coborî și va consulta pacientul. O să avem personal dedicat în zona COVID care se va ocupa de aceștia. Dacă simptomatologia respiratorie a pacientului va fi dominantă, va fi transferat către secția Infecțioase Pneumologie, care de fapt este bastionul COVID al spitalului nostru. Majoritatea pacienților acolo sunt tratați”, a precizat dr. Sergiu Sîngeorzan, medic primar epidemiolog, șeful Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

În fosta zonă de tampon sunt 10 locuri, care pot fi suplimentate la 13 locuri, în caz de necesitate.    

Pentru cazurile COVID-19 care necesită intervenții chirurgicale de urgență, acestea se vor efectua în blocul operator al spitalului, într-o sală desemnată, care ulterior fiecărei intervenții va fi curățată și dezinfectată corespunzător. Postoperatoriu, pacienții vor fi îngrijiți în zona modulară din fața spitalului, unde sunt 20 de locuri, cu personal dedicat, unde pacienții vor sta până se pot externa din unitatea sanitară, se pot duce acasă sau se pot transfera în altă parte, de exemplu către Pneumologie, dacă situația o impune.  

Cazurile pediatrice COVID-19 vor fi tratate pe secția Pediatrie a spitalului județean, formată din două aripi: o aripă non-COVID și una dedicată pacienților infectați cu noul coronavirus.

Pentru cazurile de Obstetrică-Ginecologie infectate cu SARS-CoV-2, prin Ordinul 434, Ministerul Sănătății a desemnat Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. „Bineînțeles, dacă un travaliu este pornit și pacienta trebuie să nască, va naște liniștită ca și până acum și aici, la spitalul nostru”, a menționat dr. Sergiu Sîngeorzan.

Și pacienții de Psihiatrie confirmați pozitiv la COVID vor fi transferați către spitalul din Odorheiu Secuiesc, spitalul județean urmând să preia doar pacienții psihiatrici non-Covid. 

În cazul pacienților oncologici, SJU efectuează în continuare teste PCR, în preziua internării.

„Vom continua să ne îngrijim pacienții cu cea mai mare atenție și în condiții de maximă siguranță”, a conchis managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.