Noi investiţii pentru educaţie şi sănătate aprobate de Consiliul Judeţean Harghita

Consiliul Judeţean Harghita s-a întrunit vineri dimineaţă într-o şedinţă de lucru pentru a supune votului mai multe proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii şcolare, extinderea serviciilor medicale şi planificarea bugetară pentru perioada următoare.
Primul punct de pe ordinea de zi a fost aprobarea includerii în domeniul privat al judeţului a echipamentelor şi mobilierului achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul vizează dotarea a 83 de unităţi de învăţământ şi peste 220 de structuri conexe cu mobilier modern, materiale didactice şi echipamente digitale de ultimă generaţie.
Potrivit preşedintelui CJ Harghita, Biró Barna-Botond, decizia includerii acestora în patrimoniul privat reprezintă prima etapă administrativă necesară pentru ca bunurile să poată fi transferate ulterior în proprietatea primăriilor şi, implicit, a şcolilor. Conform estimărilor, aproximativ 90% din echipamente vor fi livrate până la sfârşitul lunii februarie, urmând ca luna martie să fie dedicată procedurilor de decontare.
Consilierii judeţeni au aprobat, de asemenea, un act adiţional la acordul de parteneriat dintre judeţul Harghita, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc şi oraşul Vlăhiţa. Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea serviciilor de îngrijiri paliative prin investiţii într-un centru specializat la Vlăhiţa, finanţat prin Programul Sănătate. Colaborarea cu autorităţile locale a permis avansarea proiectului, Primăria oraşului Vlăhiţa asumându-şi costurile pentru demolarea vechii clădiri pe locul căreia va fi ridicată noua secţie.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, au fost aprobate sumele orientative pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2026, precum şi estimările pentru perioada 2027-2029. Aceste cifre, solicitate anual de autorităţile fiscale, reprezintă proiecţii ale cotelor din impozitul pe venit şi TVA ce vor fi repartizate unităţilor administrativ-teritoriale.
Totodată, a fost votată participarea unei delegaţii de 15 persoane la Festivalul Gastronomic din judeţul Vas, Ungaria, în perioada 13-16 februarie 2026. Această deplasare este considerată oportună în contextul în care anul viitor va fi declarat „anul gastronomiei” în judeţul Harghita.
Preşedintele consiliului judeţean a solicitat consilierilor să ia act de cererea comunei Gălăuţaş privind modificarea destinaţiei unor fonduri. Acesta a explicat că suma de 312.000 lei, alocată iniţial la solicitarea consiliului local pentru extinderea reţelei de apă, urmează să fie redirecţionată, la cererea primăriei, către dezvoltarea reţelei de gaze naturale.
EMILIA ŞERDEAN
