Autostrada Unirii: Întâlniri cu autorităţile locale din Lăzarea şi Praid

0

Activităţile în teren pentru etapa de proiectare a Autostrăzii Unirii – A8 şi întâlnirile reprezentanţilor Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) cu autorităţile publice locale pentru procedurile de expropriere au continuat şi săptămâna trecută.

Potrivit unui comunicat remis de companie, specialiştii CNIR din Direcţia Investiţii au fost prezenţi în teren pe A8 Târgu Mureş – Târgu Neamţ, secţiunea II, loturile 1D Joseni – Ditrău şi 2A Ditrău – Grinţieş, unde se realizează investigaţii geotehnice, necesare proiectului tehnic, în cadrul celor două contracte de proiectare şi execuţie.

În cadrul întâlnirilor programate cu autorităţile publice locale pentru procedura de expropriere, săptămâna trecută au avut loc discuţii la Primăriile Sărăţeni (judeţul Mureş), Lăzarea şi Praid (judeţul Harghita). CNIR reaminteşte că pe site-ul instituţiei, la secţiunea PROIECTE/EXPROPRIERI, au fost publicate coridoarele de expropriere ale celor patru loturi dintre Sărăţeni şi Pipirig.

Lotul 1D Joseni – Ditrău are 14,4 km, etapa de proiectare a început în ianuarie 2026 şi are o durată de 10 luni.

Lotul 2A Ditrău – Grinţieş are 37,9 km, etapa de proiectare a început în iunie 2025 şi are o durată de 14 luni.

Pentru Loturile 1C Sărăţeni – Joseni (32,4 km) şi 2B Grinţieş – Pipirig (31,5 km) proiectarea începe din luna martie.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.