Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Dacă în episoadele anterioare am văzut cum un castel poate fi scos din circuitul turistic doar pentru că are câţiva proprietari delăsători şi soarta unei vile din Borsec care a ajuns să fie demolată, pentru astăzi vă propunem să urmărim două cazuri în care „victimele” principale sunt bisericile.
Istoria îngropată de la Sâncrăieni
Biserica romano-catolică din comuna aflată în vecinătatea municipiului Miercurea-Ciuc a fost amintită în scrieri încă de la începutul anilor 1300, devenind astfel un monument important în zonă, încadrat în clasa A – n.a.: monumentele de clasa A sunt avizate numai de Ministerul Culturii, cele de clasa B de către direcţiile judeţene.
Din păcate, însă, preotul din comună a decis la începutul anilor 2000 să înceapă nişte lucrări de reabilitare. De atunci, la biserică se lucrează continuu, spunea directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Harghita, Bakos László, fiind făcute până în prezent aproximativ 20 de lucrări. Problema e că din acestea numai una singură a avut aviz şi nici atunci nu s-a lucrat conform proiectului.
Cei care nu ştiu istoria lăcaşului de cult ar putea zice că ceea ce s-a făcut acolo e frumos pentru că, într-adevăr, o clădire proaspăt văruită arată bine. Doar că, spunea directorul DJC Harghita, odată cu aplicarea noului strat de vopsea s-a îngropat şi istoria monumentului respectiv, fiind acoperite inclusiv picturi.
Bineînţeles, pentru că nefiind vorba de una-două lucrări, la fel ca în cazul Borsecului, şi aici este vorba de infracţiune, cercetările fiind deschise direct de către Poliţie.
Chiar dacă principalul vinovat în această poveste este preotul care a făcut totul de capul lui, fără să obţină nici un aviz – în ciuda faptului că i s-a spus în repetate rânduri că nu este bine ceea ce face – problema se poate răsfrânge şi asupra primarului. Pentru că pe raza comunei s-a intervenit pe un monument fără a exista nici măcar un act, edilul trebuia să se autosesizeze, să-i spună preotului că trebuie să aibă nişte avize, nişte hârtii.
Despre Biserica romano-catolică din Sâncrăieni
Biserica medievală din Sâncrăieni este o construcţie medievală extinsă şi modificată în mai multe etape, fiind amintită în dijmele papale din 1333-1334.
Elemente de construcţii care atestă datarea bisericii sunt: portalul din piatră al intrării vestice în navă şi clopotul mare din 1562.
Extinderi şi reconstrucţii mai însemnate au avut loc în anii de după 1759, când a fost supraînălţat turnul clopotniţă şi extinsă nava şi sanctuarul. Bolta navei a fost terminată în 1773, iar în 1790 a fost construit porticul sudic, iar în 1900 un corp nordic cu destinaţia de capelă.
Cu ocazia reparaţiilor capitale efectuate fără aviz şi autorizaţie, în anul 2002 au fost descoperite goluri de ferestre gotice, fresce interioare în partea vestică a peretelui nordic şi, cu ocazia decapării tencuielii, au fost distruse cioplituri din piatră – posibil din perioada romanică, înzidite în perete la loc secundar.
Având în vedere originea atât de timpurie, cercetările de specialitate puţine, era foarte important ca intervenţiile să fie executate respectând regulile şi normele de protejare a monumentelor istorice pentru că aici s-au pierdut multe informaţii şi chiar „mărturii materiale”.
Clădirea în care se află Parohia romano-catolică datează din 1867, la fel ca poarta de intrare, zidită din cărămidă.
La Topliţa, o bisericuţă a fost trecută în planul secund
La Mănăstirea Doamnei de la Topliţa s-a reuşit ca prin ridicarea unei biserici să se acopere o alta care are şi statut de monument. Noua biserică, de dimensiuni destul de mari, s-a construit la mai puţin de 10 metri distanţă de bisericuţa de lemn, prin alegerea greşită a amplasamentului, vederea către monument fiind obturată.
Bakos László explica că, deşi bisericuţa de lemn este monument de clasa A, nu a fost solicitat nici un aviz pentru construcţia noului lăcaş de cult. Abia când au vrut să depună un proiect pentru a putea face rost de bani de la Consiliul Judeţean pentru a finaliza construcţia au dat şi de greu. Aveau nevoie de un certificat de urbanism, dar cum noua construcţie o acoperea pe cea veche, ajungându-se deja până în momentul în care trebuiau puse ţiglele pe acoperiş, era greu – spre imposibil să-l obţină. Au fost inclusiv la Braşov pentru avizare, dar de ambele dăţi au fost refuzaţi. Au făcut contestaţie la Bucureşti, dar răspunsul a fost reamplasarea noii biserici; practic, prin această decizie, reprezentanţii Ministerului Culturii nu au înţeles ori nu s-au putut gândi că noua construcţie era deja realizată.
În acest caz, pentru ca totul să intre în normalitate ar fi două soluţii: mutarea noii biserici puţin mai la stânga ori dărâmarea ei; ambele implică costuri mari. Şi asta, la fel ca la Sâncrăieni, din cauza faptului că s-a mers pe principiul las’ că ştiu eu ce fac şi nu s-a dorit ori s-a ignorat şi opinia specialiştilor.
LIVIU CÂMPEAN
