FEG Miercurea Ciuc Maraton de baschet de 24 de ore găzduit de Colegiul Naţional „Márton Áron” din Miercurea-Ciuc -

Maraton de baschet de 24 de ore găzduit de Colegiul Naţional „Márton Áron” din Miercurea-Ciuc

0

Miercurea-Ciuc va găzdui un maraton de baschet de 24 de ore în perioada 24-25 mai 2025, eveniment care se va desfăşura la Colegiul Naţional „Márton Áron”. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook dedicată, precizându-se că evenimentul va începe sâmbătă, 24 mai, la ora 12:00, şi se va întinde pe parcursul a 24 de ore neîntrerupte.

Organizatorii promit o atmosferă intensă şi o experienţă memorabilă în incinta colegiului. Competiţia se adresează echipelor formate din 5 până la 7 jucători, cu meciuri programate a dura 20 de minute. Pe lângă meciurile principale, sunt planificate competiţii speciale, inclusiv concursuri de aruncări de 3 puncte şi aruncări libere, precum şi desemnarea celui mai valoros jucător (MVP).

Ediţia din 2025 aduce noutăţi menite să dinamizeze meciurile şi să ofere un spectacol sporit în locaţia evenimentului.

„Pregăteşte-te pentru surprize, provocări interactive şi momente de entertainment pe tot parcursul maratonului! Evenimentul va fi mai captivant şi mai bine organizat ca oricând”, se arată în descrierea acestei ediţii.

Detalii suplimentare privind programul complet al activităţilor vor fi publicate în curând.

Perioada de înscrieri este deschisă până pe 21 mai, iar numărul locurilor disponibile este limitat. Taxa de participare este de 350 lei per echipă şi include accesul la toate activităţile evenimentului, precum şi două mese asigurate (cina şi micul dejun). Echipele care vor urca pe podium vor avea oportunitatea de a câştiga Cupa Maratonului şi de a se califica pentru ediţiile viitoare ale seriei de maratoane de 24 de ore din România.

Mai multe detalii, precum şi formularul de înscriere se pot accesa pe pagina dedicată evenimentului, denumită „Maraton de baschet de 24H – Ediţia III din M. Ciuc”. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *