Consiliul Judeţean Harghita s-a întrunit, miercuri, într-o şedinţă în aer liber la Poiana Tarcăului, cu scopul de a discuta despre accesibilitatea drumurilor judeţene, dezvoltarea localităţilor prin acordarea unor sume din cota de 6% impozit pe venit şi despre dezvoltările turistice din zonă. Evenimentul a avut loc în contextul lucrărilor de pe drumul judeţean 127B şi a proiectelor în derulare ale Asociaţiei de Dezvoltare Hăşmaşul Mare. La şedinţă au participat, pe lângă membrii consiliului, directorul Asociaţiei, Bernád Bernadett, şi reprezentanţi locali.
În cadrul şedinţei, s-a subliniat importanţa îmbunătăţirii infrastructurii rutiere pentru a stimula dezvoltarea turistică a regiunii. Prin modernizarea drumului judeţean 127B se urmăreşte crearea unei baze solide pentru proiecte turistice durabile, care să respecte mediul înconjurător şi să valorifice potenţialul zonei. Preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, a subliniat că succesul acestor iniţiative depinde de colaborarea dintre toate părţile implicate, de la autorităţi la proprietarii de terenuri şi furnizorii de servicii turistice. Scopul comun este de a crea o destinaţie atractivă pentru turişti, fără a compromite valorile naturale ale regiunii.
Bernád Bernadett, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Hăşmaşul Mare, a subliniat că îmbunătăţirea drumului judeţean 127B este esenţială pentru implementarea planurilor de dezvoltare turistică a zonei. Această îmbunătăţire va facilita accesul către numeroase proiecte, precum piste de biciclete, trasee tematice şi puncte de belvedere, care vor transforma regiunea într-o destinaţie atractivă pentru turişti.
În cadrul şedinţei, Consiliul Judeţean a aprobat alocarea a 1,8 milioane de lei din impozitul de 6% pentru a finanţa diverse proiecte în comune. Astfel, în comuna Tuşnad, elevii de la Şcoala Gimnazială „Imets Fülöp” se vor bucura de mobilier nou, întrucât consiliul judeţean a aprobat alocarea a 310 mii de lei pentru achiziţionarea de mobilier. Comuna Mugeni a solicitat 200 mii de lei pentru reparaţii la căminul cultural din satul Lutiţa. Totodată, comuna Atid va primi 350 mii de lei, dintre care 100 mii de lei pentru reparaţii la cabinetul medical şi 250 mii de lei pentru reparaţii la căminul cultural din Siclod. Comuna Căpâlniţa a obţinut finanţare pentru construirea unei creşe, iar Consiliul Judeţean a aprobat 250.000 de lei pentru co-finanţare. Pentru comuna Zetea, consilierii judeţeni au aprobat suma de 700 mii de lei, pentru reconstrucţia drumurilor comunale. Pentru comuna Lupeni a fost alocată suma de 100 mii de lei pentru modernizarea drumurilor comunale şi locale din Firtuşu şi Păuleni.
În cadrul şedinţei, s-a aprobat acordarea unui stimulent financiar pentru 34 de persoane din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc. Pentru a îmbunătăţi serviciile de salvare montană, Consiliul Judeţean Harghita a aprobat alocarea a două garaje pentru baza salvamont din Bălan. (E.Ş.)