Pentru că falsifică istoria cu intenţie, pentru că se dă mare om de ştiinţă, dar nu ştie să citească un document în latină, slavonă ori greacă, pentru că face jocul rollerienilor şi neorevizioniştilorLucian Boia a căpătat Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 11 octombrie 2024
Home » (Inter)Național »
Pentru că falsifică istoria cu intenţie, pentru că se dă mare om de ştiinţă, dar nu ştie să citească un document în latină, slavonă ori greacă, pentru că face jocul rollerienilor şi neorevizioniştilor
Lucian Boia a căpătat Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei
<h5><i>Pentru că falsifică istoria cu intenţie, pentru că se dă mare om de ştiinţă, dar nu ştie să citească un document în latină, slavonă ori greacă, pentru că face jocul rollerienilor şi neorevizioniştilor</i></h5>Lucian Boia a căpătat Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei

Pentru că falsifică istoria cu intenţie, pentru că se dă mare om de ştiinţă, dar nu ştie să citească un document în latină, slavonă ori greacă, pentru că face jocul rollerienilor şi neorevizioniştilor
Lucian Boia a căpătat Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei

Preşedintele Ungariei, János Áder, a acordat istoricului român Lucian Boia Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei „în semn de recunoaştere a activităţii deosebite desfăşurate ca istoric, precum şi a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi român”, cum zice agenţia MTI. Distincţia a fost înmânată de către ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, în cadrul unei festivităţi organizate la Ambasada Ungariei. În discursul său laudativ, ambasadorul a subliniat: „Lucian Boia nu rescrie istoria în cărţile sale eseistice care au iscat controverse mai mult sau mai puţin violente, ci el o regândeşte, punând evenimentele istorice într-o altă lumină. Nu are o semnificaţie deosebită faptul că Boia a primit distincţia statului ungar în anul centenar al Trianonului, deoarece ea ar fi actuală şi anul viitor, aşa cum ar fi fost de actualitate şi anul trecut, în acest an însă se condensează această aglomeraţie de probleme care poartă de obicei numele de trauma Trianonului, iar problemele maghiarilor sunt foarte bine atenuate de lucrările lui Boia.”

„Eu am scris istoria pe care am crezut-o de cuviinţă…”, a declarat Boia la festivitate – şi îi apreciem onestitatea: chiar aşa este, a scris ce-a vrut, nu ce s-a întâmplat în realitate. A scris ce-a crezut de cuviinţă… De pildă în cartea sa Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (Humanitas, 2014), Lucian Boia scria despre ardeleni, la pagina 81: „Până la urmă, doreau sau nu unirea cu România? Să zicem că da, dar nu mai mult decât îşi doreau rămânerea în interiorul unei monarhii habsburgice reformate. Unirea cu România aparţinea unei istorii virtuale, unui viitor posibil, dar încă nelămurit. În plan concret, mişcarea naţională a românilor din Transilvania nu a acţionat în sensul unirii cu România, ci strict, mai întâi, în vederea restaurării autonomiei Transilvaniei, apoi a obţinerii deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei.” Şi urmează cireaşa de pe tort: „Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut-o, un drept etnic asupra Transilvaniei, dar nu şi vreun drept istoric.”

Ideile năstruşnice cum că românii ardeleni nu ar fi dorit Unirea şi n-au drepturi istorice asupra Transilvaniei au fost apreciate astfel de către un cărturar adevărat, Ioan Aurel Pop, actualmente preşedinte al Academiei Române şi rector al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca: „Nu ştie să citească un document în latină, slavonă, greacă. Toată expertiza lui istorică vine din sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Nu e un istoric al timpurilor de demult, preia de la unii şi de la alţii (…) Îi reproşez faptul că din dorinţa de câştig facil, de simpatie din partea unui public neavizat, el falsifică istoria, datele istorice. Pleacă de la nişte argumente care sunt în inferioritate, ca număr, nu pot demonstra voinţa majorităţii, cu alte cuvinte, culege argumente pro domo. Iar în istorie poţi să găseşti argumente pentru orice idee, însă dacă generalizezi falsifici prin metodă proastă. Metodele istoricului sunt verificate, ele trebuie aplicate. El a şi declarat că nu aplică metodele istorice pentru că ar fi depăşite”. Cu alte cuvinte, dl Boia e un incompetent.

Faptul că Boia o ia ades pe arătură e demonstrat şi de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB Cluj. Recenzând volumul Cum s-a românizat România, Editura Humanitas, 2012, arată că Boia vorbeşte despre românii transilvăneni care au emigrat în Vechiul Regat înainte de Unire, susţinând că „istoricul e astfel lipsit de posibilitatea de a stabili – altfel decât cu mare aproximaţie – numărul românilor transilvăneni (deloc mic) care trecuseră în România”. Istoricul clujean îi arată că „…avem la îndemână un valoros izvor statistic elaborat de către autorităţile maghiare (Magyar Statisztikai Közlemények. Új sorozat, vol. 67, Budapest, 1918). În acest volum, la paginile 30-31 găsim situaţia emigranţilor din Transilvania către România, emigranţi care au declarat limba română ca limbă maternă, clasificaţi pe comitate, iar numărul lor total se ridică la circa 170.000 numai pentru intervalul 1899-1913.”

„Invocând imixtiunea statului român – scrie autorul clujean – în problemele identitare ale minorităţilor şi exemplificând cu ajutorul dat de acesta germanilor sau evreilor maghiarizaţi înainte de 1918 să îşi redescopere identitatea, domnul Boia ajunge să-i deplângă numai pe maghiari, uitând însă să găsească cuvinte de compasiune pentru slovacii, şvabii, evreii sau românii maghiarizaţi în secolele următoare: într-adevăr, o bună parte dintre unguri aveau diverse alte origini, mai apropiate sau mai îndepărtate, ceea ce nu-i împiedica însă de a fi devenit totuşi unguri; în mod corect, s-ar fi cuvenit ca fiecare individ să aibă dreptul de a decide în privinţa propriei identităţi (pag. 71). Dar oare românii din Transilvania au avut întotdeauna ocazia să decidă asupra propriei identităţi?”

Boia îl face mare naţionalist pe Sabin Manuilă (cel care a pregătit documentaţia istorică, statistică şi etnografică pentru Conferinţa de Pace de la Paris). „Oare domnul Boia nu ştia că Sabin Manuilă a angajat fictiv la Institutul Central de Statistică (după 1940) sute de intelectuali evrei pentru a-i proteja, pentru a nu fi trimişi în lagărele de muncă forţată de la CFR, la fortificaţii din jurul Capitalei sau în alte locuri în care ar fi îndurat umilinţe şi privaţiuni?”, se întreabă Ioan Bolovan. Evident, Boia nu ştia, el e interesat în acel volum doar să aducă deservicii românilor şi culturii româneşti.

În cartea amintită, Lucian Boia abordează problema statului naţional unitar din perioada interbelică şi se „minunează” cum a fost posibilă înscrierea sintagmei de stat naţional unitar în Constituţia din 1923, atâta vreme cât românii reprezentau numai 71,9% din populaţia totală a României! Ioan Bolovan îi arată: „…la recensământul din 1931, polonezii reprezentau 68,9% din populaţia Poloniei, cehii şi slovacii erau, la 1930, doar 66,2% din populaţia totală a Cehoslovaciei”.

Enervat de atâta pseudoştiinţă se arată şi cercetătorul Octavian Căpăţână: „Să nu ştie că opidul german Buda&Pesta n-avea la 1715 nici 19,5% maghiarofoni? Majoritatea fiind germană, maghiarizarea Budapestei făcându-se direct cu bâta, aşa cum scrie şi Johann Weidlein!”

Publicistul George Damian afirmă că în Cum s-a românizat România, Lucian Boia dedică trei pagini chestiunii basarabene, pe un ton definitiv care nu lasă loc pentru alte păreri. „Lucian Boia susţine că unioniştii sunt mai mulţi la Bucureşti decât la Chişinău. O eroare care dovedeşte necunoaşterea realităţilor din Republica Moldova, unde marşurile unioniştilor adună zeci de mii de oameni – ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la Bucureşti. Tezele promovate de Lucian Boia sunt preluate cu religiozitate la Chişinău de continuatorii proiectului sovietic al naţiunii moldoveneşti. Însă nu în spiritul discuţiei academice, ci într-o cheie care susţine existenţa unei etnii moldoveneşti. Tezele expuse mai sus intră automat sub sloganul românii nu vă vor! Teoria moldovenistă constituie unul din pilonii principali ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, partid care a devenit vectorul ideilor Rusiei lui Putin.”

Erorile de documentare, interpretare, logică etc. dintr-un singur volum al dlui Boia (Istorie şi mit în conştiinţa românească) sunt atât de numeroase încât l-au determinat pe academicianul Ioan Aurel Pop să scrie, pentru a le corecta măcar în parte, un volum de peste 300 de pagini, Istoria, adevărurile şi miturile. Referitor la îndemnurile lui Boia de a atenua „discursul conflictual cu privire la origini” academicianul îi răspunde că asta înseamnă, de fapt, „o invitaţie voalată la ocolirea adevărului, de dragul bunei înţelegeri între popoare în noua Europă unită. Cu alte cuvinte, în ciuda evidenţei istorice, să nu mai scriem în cărţi şi manuale că la venirea ungurilor în Pannonia şi Transilvania aceştia au avut de luptat şi cu românii sau blacii, nu doar cu slavii, ca să avem relaţii bune cu vecinii noştri! Ce fel de Europă va fi aceea, clăită pe minciuni? Conform logicii dlui Boia, marele istoric Gh. I. Brătianu, spre a nu fi fost acuzat de naţionalism, ar fi trebuit să nu scrie despre continuitatea daco-romanilor şi românilor la nord de Dunăre, să nu cadă în plasa ungurilor, care tocmai atunci ne aşezau peste tot în Europa, numai în Ardeal nu” (pag. 151-152).

Tot rectorul clujean arată cum acest pseudo om de ştiinţă ia culoarea tuturor anotimpurilor şi a tuturor regimurilor prin care a trecut: „În 1976, profesorul Boia scria despre Ioan Lupaş în termeni elogioşi: Prin dimensiunile şi varietatea operei sale, prin legarea ei de contemporaneitate, prin patriotismul şi entuziasmul său, I. Lupaş a fost, desigur, cel mai însemnat istoric transilvănean al perioadei interbelice, un recunoscut îndrumător şi şef de şcoală. La 1976, Lupaş era privit drept patriot, iar în 1997 el este naţionalist! Mai interesant este faptul că aceleaşi particularităţi pentru care istoricul clujean este apreciat în 1976 devin motive de condamnare în 1997. Aceeaşi discordanţă sau neconcordanţă de opinii se vede şi în analiza lui Gheorghe I. Brătianu.” (pag. 161-162).

Şi, în fine, preşedintele Academiei Române concluzionează: „Credinţa că scriind altfel despre trecut ne vom schimba viaţa este – chiar după logica dlui Boia – iluzorie. Acest altfel, din păcate, nu semnifică la dl Boia a scrie corect, obiectiv, a te apropia cât mai mult de adevăr, de istoria-realitate, din moment ce ni se spune clar că nu avem acces la adevăr. A scrie altfel înseamnă, conform profesorului Boia, a crea, a cultiva şi impune noi mituri în locul celor vechi, perimate şi contraproductive, în acord cu exigenţele lumii contemporane”.

Atât dl Boia, cât şi fericitul său editor, dl Liiceanu, ştiu foarte bine că eseurile acestuia sunt primite cu entuziasm şi aplauze în rândul literaţilor şi al oamenilor de cultură, dar în acelaşi timp opera sa este blamată, cu puţine excepţii, de către toţi istoricii care cred în statutul lor profesional şi într-o disciplină ştiinţifică şi obiectivă. Cu alte cuvinte, cei care nu ştiu istorie le place ce scrie Boia, iar cei care ştiu cu ce se mănâncă această ştiinţă sunt sideraţi de elucubraţiile fostului secretar cu propaganda de la Facultatea de Istorie Bucureşti.

Reproducem, la final, un banc din Ardeal: „Ce este Boia? Singularul de la boi!”.

Sinteză de M. Groza

Comentarii:

comentarii

5 comments

  1. Când un om estr corect, echidistant ce vă prezintă istoria așa cum a fost și nu ca in filmele comuniste, voi il împroșcați cu noroi. Să vă fie rușine, gazetari de 2 lei!

    • Fițuicar de toată groaza 😀

    • Augustin Dragoste

      Mă mir că nu ați priceput nimic, doar se demonstrează foarte clar că Boia (Bolya) nu redă corect istoria, el îi mulțumește doar pe ce ce nu o cunosc îndeajuns. Faceți parte din categoria celor care nu cunosc istoria?

  2. Lucian Boia nu scrie ISTORIE, ci ESEURI despre istorie! Unora le plac și le promovează, dar oamenii serioși nu pun bază pe ele. Ele sunt ca un cântec satiric, care se poziționează împotriva a „ceva”. Din păcate, Lucian Boia nu face nici un serviciu țării sale prin toate eseurile despre istorie. Dar face servicii altora, adică ungurilor, care se folosesc de numele său în disputa privind Transilvania. De aceea a și fost decorat! Dacă istoriografia ungară îl folosește pe Boia în dezbaterea științifică, face o mare eroare. Nu are nici o șansă.
    E corect ca cititorii români să afle din presă și despre asemenea „istorici”. Să știe și să-l trateze ca atare. Adică să nu-i cumpere broșurile editate de Editura Humanitas, preocupată doar de profitul financiar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.