Lacul Sfânta Ana: Nivelul apei, deteriorarea calităţii apei, interzicerea scăldatului, algele şi peştii
Lacul Sfânta Ana este singurul lac de crater vulcanic păstrat intact din Europa Centrală şi de Est. Particularitatea sa constă în faptul că, spre deosebire de alte lacuri utilizate pentru agrement şi scăldat (de exemplu Lacul Ursu, barajul Zetea sau lacul Moacşa-Pădureni), nu are nici afluenţi, nici emisar, fiind alimentat exclusiv din precipitaţii (ploaie şi zăpadă). Acest lucru înseamnă, totodată, că lacul este extrem de vulnerabil atât la poluare (ceea ce ajunge în apă rămâne acolo), cât şi la variaţiile condiţiilor meteorologice. În perioadele de secetă prelungită, evaporarea intensă poate determina o scădere semnificativă a nivelului apei.
Datorită precipitaţiilor căzute în luna iulie 2026 şi temperaturilor estivale mai moderate, nivelul apei din Lacul Sfânta Ana este în prezent (la data de 3 august 2026) favorabil, în contrast cu măsurătorile efectuate între mai 2012 şi august 2013, când din cauza secetei prelungite şi a verilor foarte călduroase, nivelul apei a scăzut spectaculos cu 63 cm. Aceasta a reprezentat cea mai mare scădere a nivelului apei din câte se ştie, iar în unele locuri linia ţărmului s-a retras cu aproximativ 10 metri.
Cercetătorii de la Universitatea Sapientia şi de la Institutul de Cercetări Limnologice Balaton din cadrul HUN-REN, începând din anul 2012, monitorizează în mod regulat calitatea apei din Lacul Sfânta Ana. Pe parcursul celor aproape 15 ani de investigare, s-au efectuat măsurători şi prelevări de probe în cel puţin 65 de luni diferite, rezultând astfel câteva mii de date de măsurare. Prelucrarea lor arată în mod clar că starea ecologică a lacului s-a modificat semnificativ în ultimii cincisprezece ani.
Cercetările efectuate în anul 1941 de botanistul Tibor Hortobágyi au demonstrat că, pe timpul verii, aproape 97% din biomasa algelor din lac era reprezentată de o singură specie de dinoflagelat, Parvodinium (Peridinium) inconspicuum,de culoare brun-gălbuie. Atunci când, în vara anului 2012, am analizat din nou apa din zona pelagică a lacului, în vara anului 2012, aceeaşi specie reprezenta încă aproximativ 95% din biomasa totală a algelor. Pe baza acestor rezultate, s-a putut concluziona că timp de peste 70 de ani, comunitatea algală din Lacul Sfânta Ana a rămas practic neschimbată.
Acest echilibru ecologic, menţinut timp de mai bine de şapte decenii, s-a deteriorat însă complet în doar câţiva ani. Iniţial, a început să se înmulţească masiv o algă verde din genul Cosmocladium, iar ulterior au apărut şi alte alge verzi, precum Stichococcus şi Chlorella, care au înlocuit dinoflagelatul dominant. Acest fenomen a devenit vizibil cu ochiul liber în 2016: apa lacului, care timp de decenii avusese o culoare gri-albăstruie, a devenit verde, iar transparenţa ei s-a redus dramatic. În primăvara anului 2012, transparenţa apei, determinată cu discul Secchi, era de 6,3 metri, ceea ce însemna că apa era practic transparentă până la fundul lacului. În primăvara anului 2019, transparenţa scăzuse deja la 1,4 metri.
Înmulţirea masivă a algelor verzi a dus la deteriorarea calităţii apei lacului. Algele, în cantităţi excesive, pot modifica gustul, culoarea şi mirosul apei, reduc transparenţa acesteia, favorizează dezvoltarea bacteriilor, pot determina formarea spumei la suprafaţă, iar după moartea şi descompunerea lor pot provoca un deficit de oxigen în apă.
Literatura de specialitate publicată înainte de anul 2010 descria Lacul Sfânta Ana ca fiind un lac cu apă curată, sărac în substanţe organice şi alge, încadrat în categoria lacurilor oligo-mezotrofe (cu productivitate scăzută până la moderată). În prezent însă, pe baza concentraţiei medii de clorofilă, apa lacului se încadrează deja în categoria lacurilor eutrofice (cu productivitate ridicată), iar în perioadele călduroase de vară lacul poate deveni temporar chiar hipertroficic (cu productivitate excesivă), caracterizată printr-o cantitate mare de alge şi materie organică.
Conform cercetărilor efectuate, principala cauză a schimbărilor nefavorabile este creşterea aportului de nutrienţi în lac, fenomen care poate fi explicat prin doi factori principali.
Până în anul 2018, lacul era vizitat anual de aproximativ 100.000 de turişti. Ca urmare a scăldatului, a picnicurilor şi a infrastructurii sanitare insuficiente sau utilizate necorespunzător, în lac au ajuns cantităţi importante de nutrienţi, în special compuşi ai fosforului şi azotului, care au favorizat înmulţirea masivă a algelor.
Investigaţiile noastre privind calitatea igienico-sanitară a apei, efectuate în anii 2012 şi 2016, au arătat că în zona destinată scăldatului concentraţia ureei provenite din urina umană era ridicată (18-60 mg/L). Totodată, s-a constatat o creştere a numărului de microorganisme, inclusiv a bacteriilor de origine fecală, precum Escherichia coli (coliformi fecali) şi enterococi fecali.
Din cauza deteriorării generale a calităţii apei, începând cu anul 2018 au fost interzise scăldatul în lac şi activităţile de picnic în perimetrul acestuia.
A doua cauză principală a deteriorării calităţii apei este apariţia, la începutul anilor 2010, a unei specii de peşte invazive – carasul argintiu (Carassius gibelio) – cu o capacitate ridicată de înmulţire. În doar câţiva ani, această specie a colonizat întregul lac.
Deoarece în Lacul Sfânta Ana au fost identificate şi exemplare de clean (Squalius cephalus) de dimensiuni mai mari, precum şi un exemplar mort de şalău (Sander lucioperca) cu o lungime de peste jumătate de metru, se poate afirma cu un grad foarte ridicat de certitudine că aceşti peşti nu au ajuns în lac în mod natural – de exemplu prin intermediul raţelor sălbatice (raţa mare, Anas platyrhynchos) – ci au fost introduşi în urma unei populări ilegale, deliberate şi planificate.
Analizele conţinutului intestinal al carasului argintiu, efectuate în anul 2024 de către cercetătorii din cadrul Institutului de Cercetări Limnologice Balaton, au arătat că o parte semnificativă a hranei acestei specii (peste 50%) este reprezentată de sedimentul de pe fundul lacului. Aceasta înseamnă că, prin activitatea lor de hrănire, peştii readuc în apa lacului nutrienţii acumulaţi anterior în sedimente („îngropaţi”), în special fosforul, dar şi azotul, favorizând astfel dezvoltarea algelor.
Totodată, cercetările noastre au demonstrat că puietul de caras argintiu consumă în cantităţi mari organismele zooplanctonice care se hrănesc cu alge, precum crustaceele microscopice şi rotiferele. În prezent, efectivele acestor organisme sunt de aproximativ o sută de ori mai mici decât în urmă cu 10-20 de ani. Reducerea drastică a consumatorilor naturali ai algelor favorizează, de asemenea, înmulţirea acestora.
Pe baza investigaţiilor efectuate, se poate afirma că în prezent în Lacul Sfânta Ana s-a instalat un proces de autoîntreţinere a deteriorării calităţii apei. Înmulţirea masivă a algelor determină o deteriorare accentuată a calităţii apei, în timp ce populaţia invazivă de caras argintiu asigură în mod continuu aportul de nutrienţi necesar dezvoltării algelor. În plus, carasul argintiu consumă în cantităţi mari organismele acvatice de mici dimensiuni care, în calitate de principali consumatori naturali, ar putea stăvili proliferarea algelor.
O îmbunătăţire a calităţii apei poate fi aşteptată numai dacă va fi redus semnificativ aportul de nutrienţi care favorizează dezvoltarea algelor. Un pas important în această direcţie a fost interzicerea scăldatului şi a activităţilor de picnic începând cu anul 2018, ceea ce a redus considerabil aportul extern de nutrienţi provenit din activităţile umane. Cel mai probabil, acesta este motivul pentru care starea lacului nu s-a mai degradat în ultimii ani, iar în cazul unor indicatori ai calităţii apei s-au observat chiar şi semne de ameliorare, cum ar fi scăderea biomasei medii a algelor.
Cu toate acestea, mobilizarea fosforului şi a azotului din sedimente de către carasul argintiu, în timpul hrănirii, constituie în continuare un factor care favorizează proliferarea algelor. Pe baza rezultatelor ştiinţifice disponibile în prezent şi a experienţei practice acumulate, singura măsură care ar putea conduce în mod eficient la îmbunătăţirea substanţială a calităţii apei din Lacul Sfânta Ana, administrat de către Administraţia Naţională Apele Române, este eliminarea completă (eradicarea) populaţiei invazive de caras argintiu (Carassius gibelio).
dr. István MÁTHÉ (Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca)
dr. Lajos VÖRÖS (HUN-REN Institutul de Cercetări Limnologice Balaton)
