Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

La un an de existență: Asociația „Ucenicul Astronom” organizează o expoziție tematică și Gala Ucenicul Astronom | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Învățământ » La un an de existență: Asociația „Ucenicul Astronom” organizează o expoziție tematică și Gala Ucenicul Astronom
La un an de existență: Asociația „Ucenicul Astronom” organizează o expoziție tematică și Gala Ucenicul Astronom

La un an de existență: Asociația „Ucenicul Astronom” organizează o expoziție tematică și Gala Ucenicul Astronom

În această lună, Asociația „Ucenicul Astronom” din Miercurea-Ciuc împlinește un an de la înființare, moment pe care îl va marca într-un mod deosebit, alături de astronomi de renume din țară.

Sorin Micloș, cel care a reușit să-și vadă îndeplinit visul, spunea că sărbătoarea asociației pe care a înființat-o va aduce în Miercurea-Ciuc nume importante ale astronomiei românești. Este vorba de președintele și vicepreședintele Societății Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore, respectiv George Ianculescu, de directorul Complexului Astronomic Baia Mare, tot de la complexul din Maramureș va veni Mircea Lițe, Ovidiu Ignat, de astrofotograful dr. Attila Munzlinger, de asistentul cercetător Cristian Dănescu din cadrul Institutului Astronomic Român, de președintele Asociației Maghiarilor Astronomi din Ardeal, Lőrincz Barnabás, administratorul Observatorului Vega din Sf. Gheorghe, Csere Mihály, dar și Ioana Stelea, o tânără liceancă din București, multipremiată la nivel național și internațional.

Expoziții găzduite de CJ Harghita

Aniversarea anului de existență se va întinde pe durata a două zile. Astfel, vineri, de la ora 11:00, la galeria de artă a Consiliului Județean Harghita (la parterul CJ) vor avea loc patru expoziții.

Constelații Tradiționale Românești și Constelații în Mâinile Tale sunt două expoziții aduse din Baia Mare de către reprezentanții Complexului Astronomic. Prima, Constelații Tradiționale Românești, este, practic, o prezentare audio și video (realizată cu ajutorul unor televizoare și căști conectate la ele) a constelațiilor tradiționale așa cum erau ele văzute de străbunii noștri.

Constelații în Mâinile Tale cuprinde o sferă pe care sunt așezate, în relief, constelații. Prin această prezentare în relief se dedică expoziția nevăzătorilor, dar este o bună ocazie și pentru celelalte persoane de a încerca, legându-se la ochi, să transpună postura unui om cu deficiențe de vedere.

Tot acolo vor mai fi și două expoziții de astrofotografie realizate de dr. Attila Munzlinger și Valentin Grigore.

Gala Ucenicul Astronom

A doua zi, sâmbătă, de la ora 18:00, pasionații de astronomie sunt invitați la cinematograful din Miercurea-Ciuc, unde va avea loc Gala Ucenicul Astronom.

Sorin Micloș spunea că acest moment va cuprinde două părți. În cadrul galei propriu-zise se va vorbi despre Asociația „Ucenicul Astronom”, se vor prezenta invitații și vor fi premiați câțiva copii întâlniți de membrii asociației prin țară cu diferite ocazii. Printre aceștia se află trei copii din Miercurea-Ciuc (doi băieți care au scris, singuri sau cu ajutorul bunicilor, câte o carte de astronomie, și o fată care a participat la olimpiada de astronomie), dar și tânăra din București, Ioana Stelea.

A doua parte a evenimentului va cuprinde cele două expoziții de astrofotografie, care sunt prezentate și vineri la Consiliul Județean. Pe lângă ele va mai fi o expoziție cu vânzare de machete confecționate de membrii Astroclubului „Ucenicul Astronom”, scopul acesteia fiind de a se aduna fonduri pentru construirea punctului de observație astronomică de la Tomești – Izvoru Mureșului.

Și tot în această idee, Valentin Grigore și Bogdan Runcu vor dona 10 tablouri de astrofotografie care vor fi vândute în schimbul unei donații (costul realizării unui astfel de tablou se apropie de 200 de lei).

∗∗∗

Primul club de astronomie din Miercurea-Ciuc, înființat de către Asociația „Ucenicul Astronom”, cuprinde 16 membri. Deși numărul acestora putea fi mult mai mare, aflându-se la început de drum, s-a dorit realizarea unei echipe mai mici, dar pe care să se poată baza.

Tot Asociația „Ucenicul Astronom”, cu sprijinul Colegiului Național „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, organizează cursuri de astronomie pentru elevi. Până acum, la aceste cursuri au fost înscriși 90 de copii, iar media a fost de 67 de copii/curs.

Noile cursuri vor începe din ianuarie, când sunt așteptați alți elevi dornici de a afla „secretele” corpurilor cerești. De asemenea, pentru cei care au trecut deja pragul clubului, vor avea posibilitatea să participe la cursuri tematice.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.