Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

La nivelul judeţului există un singur furnizor care oferă servicii de transport neasistat şi care se află în relaţie contractuală cu CAS | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Sănătate » La nivelul judeţului există un singur furnizor care oferă servicii de transport neasistat şi care se află în relaţie contractuală cu CAS
La nivelul judeţului există un singur furnizor care oferă servicii de transport neasistat şi care se află în relaţie contractuală cu CAS

La nivelul judeţului există un singur furnizor care oferă servicii de transport neasistat şi care se află în relaţie contractuală cu CAS

Informaţii generale despre transportul sanitar neasistat

Continuăm seria de materiale informative, realizate împreună cu sprijinul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Harghita, despre serviciile de care beneficiază persoanele asigurate în domeniul public de asigurări de sănătate, cu transportul sanitar neasistat. În cadrul acestui material vom afla câteva informaţii despre cine poate beneficia de acest serviciu, cine asigură transportul medical neasistat, dar şi câteva cifre referitoare la judeţul nostru.

CAS Harghita precizează faptul că de transport sanitar neasistat beneficiază şi persoanele neasigurate în sistemul public. Este vorba de: transportul pacientului care nu se află în stare critică şi nu necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului la unitatea sanitară; transportul la externare (inclusiv în alt judeţ) pentru persoanele care nu sunt transportabile cu mijloace de transport; transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor cu talasemie majoră în vederea efectuării transfuziei; transportul persoanelor peste 18 ani cu nanism care nu pot fi preluate în centrele de dializă de adulţi, de la centrul de dializă până la domiciliul acestora şi retur, în vederea efectuării dializei în unităţile sanitare situate în alt judeţ decât cel de domiciliu al persoanei respective.

Pe de altă parte, asiguraţii pot beneficia de următoarele servicii de transport sanitar neasistat, pe lângă serviciile prevăzute în pachetul minimal, fără a se limita la: transport la externare (inclusiv în alt judeţ) pentru pacienţii cu tulburări cognitive severe (demenţe de diferite etiologii, tulburări de spectru autist, întârziere mintală severă sau profundă); transportul asiguraţilor nedeplasabili cu tetrapareze sau insuficienţă motorie a trenului inferior, la spital pentru internare pe baza biletului de internare în unităţile sanitare de recuperare; transportul dus-întors la cabinetul de specialitate din specialităţile clinice şi de la cabinet la domiciliu pentru asiguraţii imobilizaţi la pat, cu tulburări cognitive severe (demenţe de diferite etiologii, tulburări de spectru autist, întârziere mintală severă sau profundă), cu hemipareză sau parapareză, moderat severe, pentru consultaţie în vederea evaluării, monitorizării şi prescrierii tratamentului în cazul afecţiunilor cronice pentru care medicaţia poate fi prescrisă numai de medicul specialist din ambulatoriu de specialitate; transportul dus-întors, la laboratorul de investigaţii paraclinice şi de la laborator la domiciliu, pentru asiguraţii imobilizaţi la pat, pentru efectuare de investigaţii medicale paraclinice în ambulatoriu, recomandate de medicii de familie sau medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate clinic aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Trebuie ştiut faptul că transportul sanitar neasistat se realizează cu ambulanţe private, care se află în contract cu casele de asigurări de sănătate, prin intermediul serviciului de urgenţă 112. Astfel, doar în cazul în care pacientul se regăseşte într-una dintre situaţiile descrise mai sus acesta sau aparţinătorul poate apela serviciul de urgenţă 112, iar dispeceratul analizează situaţia descrisă şi decide ce fel de ambulanţă să trimită.

De asemenea, în cazul în care este necesar transportul pacientului la externarea din spital, serviciul de urgenţă 112 poate fi apelat atât de pacient sau aparţinători, precum şi de personalul spitalului.

Apelarea serviciului de urgenţă 112 se face în mod responsabil!

În judeţul Harghita

CAS Harghita are încheiat pentru anul în curs un singur contract cu un furnizor pentru transport sanitar neasistat. Este vorba de Pegasus Ambulance, din Sâncrăieni.

În ceea ce priveşte cei care au apelat la acest serviciu, în acest an 106 harghiteni au beneficiat de transport medical neasistat, în medie, în fiecare lună. Faţă de anul trecut vorbim de o creştere, în 2020, în medie, 98 de persoane beneficiind lunar de acest serviciu.

În final, mai precizăm faptul că valoarea medie plătită lunar, în acest an, a fost de 29.000 de lei, cu 2.000 de lei mai mult decât în 2020. (Liviu Câmpean)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.