Campanie ADR

La Ghimbav, Rockstadt Extreme Fest şi-a început un nou drum

1

După despărţirea de Râşnov, Valea Cetăţii devenind un simbol pentru cei care în fiecare an participau la festival, toată lumea a aşteptat să vadă cum va arăta festivalul organizat la Ghimbav.

Spaţiul a fost unul generos. Nici nu simţeai că te afli printre alţi 20 de mii de oameni, atât de mare şi bine organizat era spaţiul. Pentru prima dată, la festival au fost amenajate şi mici insule de relaxare, apreciate de unii, nefolosite de alţii. Festivalul şi-a păstrat ideea cu cele trei scene, însă – şi aici apare primul punct negativ – din cauza amplasării acestora, au existat destule momente în care sunetul de la scena 2 interfera cu cel de la scena 3.

Asta a fost despre noul loc care găzduieşte de Rockstadt Festival, eveniment care, de anul, renunţă la termenul de Extreme din nume.

Despre festivalul în sine se pot spune multe. În primul rând că a devenit un simbol pentru România, chiar şi pentru Europa de Est în materie de evenimente dedicate publicului rock. A crescut în fiecare an, iar acum numărul participanţilor s-a dublat faţă de ediţia anterioară. Presa naţională scrie că a fost public venit din 17 ţări străine, lucru care nu este puţin. Şi suntem siguri că acest număr va creşte la ediţia de anul viitor – dacă nu neapărat ca număr de ţări, sigur ca persoane.

Nu ştiu cum e la alte festivaluri mari din țară, dar aici, la Rockstadt, îmi place că vezi grupuri de adolescenţi, apoi, la câţiva paşi o familie cu copii, în primele rânduri vezi mama sau tatăl, cu fiica adolescentă, ambii dorind să-şi vadă formaţiile preferate, imaginea fiind completată de cei deja cărunţi. Toţi aceştia au cel puţin un punct în comun: muzica rock.

Muzical, graţie celor peste 90 de formaţii, publicul a fost purtat prin ritmurile clasice ale thrash-ului şi death-ului american, prin cele ale folk-metal-ului sau a heavy, power metalului european sau a intrat în atmosfera industrial metalului şi a techno-ului. Festivalul a reuşit să aducă pe scenă câteva nume majore, fiecare seară având un headliner pe măsură. Fie că acoperă mai mult sau mai puţin genul rock, toţi artiştii au făcut parte din copilăria şi tinereţea noastră. Dacă vorbim de cei trecuţi de 40-45 de ani, cu siguranţă ne aducem aminte de momentele în care la petrecerile de la liceu ascultam Firestarter de la The Prodigy sau cum ne uitam la clipurile lui Marilyn Manson, un artist care a rămas extravagant. Alături de aceştia, serile au fost completate de Sabaton, Helloween, Godsmak şi Lamb of God.

Nostalgicii au putut lua parte la reunirea formaţiei The Gathering, care a venit cu albumul Mandylion, care a împlinit 30 de ani de la lansare.

Nu au lipsit nici momentele mai ieşite din comun, cum a fost Spuma Party oferită de portughezii de la Serrabulho, sau acelaşi show unic în publicul celor de la Gutalax.

Una peste alta, fiecare dintre cei care au ajuns anul acesta la Rockstadt Extreme Fest a găsit formaţii care l-au impresionat, a găsit atmosfera de festival şi, cu siguranţă, la anul numărul se va mări. Pentru că, nu-i aşa, vorbele bune se răspândesc repede prin lume.

Ce ştim despre ediţia viitor? Că va avea loc în perioada 26-30 iulie, tot la Ghimbav, iar abonamentele se pot achiziţiona la preţul de 1.007,48 lei. Asta după ce au fost epuizate pragurile de 700, respectiv 850 de lei (plus taxe). Abonamentele pot fi achiziționate de pe site-ul https://bilete.rockstadtextremefest.ro/bilete-rockstadt-fest-2027-129242/. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

1 thought on “La Ghimbav, Rockstadt Extreme Fest şi-a început un nou drum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.