Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Joi, 18 mai, la Miercurea-Ciuc: „Carte, cinste cui te-a scris” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » Joi, 18 mai, la Miercurea-Ciuc: „Carte, cinste cui te-a scris”
Joi, 18 mai, la Miercurea-Ciuc: „Carte, cinste cui te-a scris”

Joi, 18 mai, la Miercurea-Ciuc: „Carte, cinste cui te-a scris”

  • În cadrul evenimentului cultural, va avea loc lansarea celui mai recent volum al prof. univ. dr. Andrei Marga, „Stăpânirea complexității”, în prezența autorului, care va susține conferința „Identitate, suveranitate națională și ordinea mondială”

Filiala Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” organizează joi, 18 mai, la Miercurea-Ciuc, cu sprijinul Editurii Creator din Brașov, un eveniment de marcă, cu titlul „Carte, cinste cui te-a scris”, în cadrul căruia vor fi derulate mai multe momente culturale, cu participarea unor personalități.

„Vremurile pe care le trăim sunt pline de provocări, care pun la încercare societatea românească și pe noi toți. Pentru a le face față trebuie să fim pregătiți, individual și ca societate, să ne ancorăm într-un sistem de valori sănătos care să permită și să asigure dăinuirea noastră, construit pe autenticitate, dar în același timp să ne dea posibilitatea să înțelegem și chiar să stăpânim complexitatea vremurilor și a evenimentelor care vin peste noi.

În jurul acestei concepții a fost construită activitatea din 18 mai, sens în care vor susține prezentări și lansări de carte Gabriel Socaciu, specialist în dezvoltare personală, Claudia Motea, actor, regizor, dramaturg (care va avea un moment deosebit, centrat pe personalitatea lui Constantin Brâncuși), evenimentul încheindu-se prin lansarea cărții Stăpânirea complexității și conferința intitulată Identitate, suveranitate națională și ordinea mondială, avându-l ca invitat pe domnul Andrei Marga, profesor universitar, filozof, politolog, fost ministru de externe și al educației, rector al UBB Cluj, laureat al premiului Herder.

De altfel, toți cei interesați de carte vor putea achiziționa titluri ale Editurii Creator (fosta Editura Libris), începând cu ora 12:00, în holul hotelului Fenyo&SPA din Miercurea-Ciuc, unde se va organiza, în acest sens, o zonă special dedicată.

Expunerile celor 3 invitați vor începe la ora 16:00, cu cea a domnului Gabriel Socaciu, urmată, la ora 17:00, de cea susținută de Claudia Motea.

La ora 18:00 va debuta conferința susținută de domnul Andrei Marga, o personalitate a vremurilor noastre, care, cu siguranță, va suscita un interes deosebit.

Intrarea la acest eveniment este liberă.

Vă invităm și vă așteptăm să fim împreună la un moment de valoare culturală deosebită!”, a detaliat pe pagina de Facebook a Filialei Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, președintele acesteia, col. (r.) Claudiu Dăbău.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.