Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Jandarmii harghiteni, angrenaţi în peste 18 mii de misiuni pe parcursul unui an | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 28 aprilie 2024
Home » Societate » Jandarmii harghiteni, angrenaţi în peste 18 mii de misiuni pe parcursul unui an

Jandarmii harghiteni, angrenaţi în peste 18 mii de misiuni pe parcursul unui an

Jandarmii harghiteni au efectuat, pe parcursul anului trecut, peste 18.000 de misiuni specifice, eforturile principale fiind orientate pentru realizarea obiectivului fundamental al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, şi anume asigurarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a proprietăţii publice şi private, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului IJJ Harghita, dintre cele 18.007 misiuni, 635 au fost de asigurare a ordinii publice, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, gradul de complexitate a acestora fiind variabil, având în vedere evoluţia situaţiei operative în contextul răspândirii pandemiei de coronavirus. Au fost derulate şi 11.245 misiuni de menţinere a ordinii publice în zona staţiunilor montane – Harghita-Băi, Borsec, Băile Tuşnad, Lacu Roşu – pe traseele turistice adiacente acestora şi în staţiunea balneoclimaterică Praid, în sistem integrat, prin constituirea de patrule mixte poliţie-jandarmerie sau prin patrule de jandarmi incluse în sistemul unic de ordine şi siguranţă publică.

Totodată, au fost efectuate 923 misiuni de pază transport valori, caracter special şi de corespondenţă secretă şi 552 misiuni de intervenţie de salvare-evacuare şi intervenţie la animale sălbatice. Un număr de 465 misiuni au fost derulate în cooperare, dintre care 7 cu poliţia, 202 cu ariile protejate, 107 cu organele silvice, 53 cu Direcţia de Sănătate Publică şi 96 cu alte instituţii.

IJJ Harghita a precizat că pe parcursul anului 2021 au fost aplicate 983 sancţiuni contravenţionale, dintre care 279 amenzi, în valoare totală de 178.150 lei  şi 704 avertismente scrise. Au fost de asemenea constatate, în mod independent, 14 infracţiuni, fiind întocmite în acest sens actele premergătoare începerii urmăririi penale, care au fost predate în termen la organele judiciare, pentru continuarea cercetărilor. Pe timpul executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat (cu poliţia) au fost constatate un număr de 222 infracţiuni. Au fost executate 60 de mandate de aducere emise de către instituţiile abilitate, în 8 localităţi, nefiind primite sancţiuni din partea unităţilor care au emis mandatele în ceea ce priveşte modul în care acestea au fost duse la îndeplinire.

„Cifrele sunt întotdeauna date seci! Dar în spatele lor sunt ore, zile şi nopţi însumate, în care jandarmii harghiteni s-au aflat fie în stradă, fie la posturi de pază, fie în transporturi de valori speciale, în acţiuni preventive şi de informare, în intervenţii de îndepărtare a urşilor din apropierea zonelor locuite, pe trasee montane, fie implicaţi în complexitatea şi diversitatea misiunilor ce ne revin. Şi toate le-am dus la bun sfârşit, avându-i alături de noi pe cetăţeni! Pentru că parteneriatul nostru a fost unul real şi bazat pe încredere! Jandarmii harghiteni mulţumesc şi de această dată cetăţenilor, poate cel mai important factor de echilibru în judeţul Harghita pe timpul pandemiei”, se mai arată în comunicatul IJJ Harghita.

Comunicatul a fost remis presei în contextul prezentării, zilele trecute, de către inspectorul şef al IJJ Harghita, colonelul Dan Iamandi, a situaţiei privind misiunile şi activităţile derulate în 2021, la evenimentul de evaluare fiind invitaţi să participe şi conducătorii altor instituţii din judeţ. (Emil Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.