- Numărul intervenţiilor a crescut cu 5,16% faţă de 2023
- Pagubele provocate de incendii s-au ridicat la peste 22 milioane lei, aproape dublu comparativ cu anul precedent
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, împreună cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, au intervenit în anul 2024 la 3.850 de misiuni, înregistrând o creştere de 5,16% faţă de anul precedent, când au fost raportate 3.661 de intervenţii.
Potrivit raportului de evaluare anuală a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, făcut public la începutul acestei săptămâni, majoritatea intervenţiilor, 3.079, au vizat cazuri de urgenţă asistate de echipajele SMURD. De asemenea, pompierii au fost solicitaţi pentru 412 misiuni de stingere a incendiilor, 138 de intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă, 210 alte tipuri de misiuni, 6 acţiuni de sprijin şi 5 intervenţii pentru protecţia mediului.
Raportul mai arată că valoarea totală a pagubelor cauzate de aceste evenimente a fost de 22.830.915 lei, dintre care 22.255.915 lei provin din incendiile înregistrate pe parcursul anului.
Din totalul celor 412 incendii înregistrate, 227 au afectat locuinţe şi gospodării. Principalele cauze probabile ale incendiilor au fost scurtcircuitul electric (74 de cazuri), efectul termic (54), flacăra deschisă (157) şi jarul sau scânteile (97).
Alte 515.000 de lei reprezintă pierderi asociate cu inundaţiile, intervenţiile pentru eliminarea muniţiei neexplodate şi fenomenele meteo periculoase, în timp ce 60.000 de lei sunt pierderi rezultate din alte tipuri de intervenţii, precum supravegherea zonelor afectate sau salvarea animalelor. Comparativ, în 2023, valoarea totală a pagubelor a fost de 12.373.820 lei, dintre care 12.101.090 lei au rezultat în urma incendiilor.
În timpul intervenţiilor, exceptând cele realizate de echipajele SMURD, au fost înregistrate: trei persoane adulte decedate (două în timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor şi una în cadrul altor tipuri de intervenţii); 14 persoane rănite, dintre care 13 adulţi şi un copil; 82 de persoane evacuate în timpul incendiilor; 5 persoane salvate; 5.666 de animale salvate (32 de talie mare, 12 de talie mică şi 5.622 de păsări); 120 de animale moarte, dintre care 25 de talie mică, 10 de talie mare şi 85 de păsări.
Intervenţiile desfăşurate de subunităţile ISU Harghita şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă
Raportul citat oferă o analiză detaliată a intervenţiilor realizate de subunităţile ISU Harghita şi de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. Astfel, pe parcursul anului trecut, pompierii din Detaşamentul Miercurea-Ciuc au desfăşurat 1.169 de misiuni de intervenţie, în creştere faţă de cele 1.147 din 2023. Detaşamentul Odorheiu Secuiesc a gestionat 1.061 de intervenţii, comparativ cu 960 în anul anterior. Pompierii militari ai Detaşamentului Gheorgheni au participat la 584 de misiuni, faţă de 576 în 2023.
În ceea ce priveşte Garda de Intervenţie nr. 2 Topliţa, pompierii militari din cadrul acesteia au intervenit în 639 de situaţii de urgenţă, comparativ cu 576 în anul precedent. Salvatorii Gărzii de Intervenţie nr. 3 Corbu au fost solicitaţi la 259 de intervenţii, în uşoară scădere faţă de cele 274 din 2023. Punctul de lucru Bălan a înregistrat 22 de misiuni pe parcursul anului trecut, faţă de 17 în 2023.
De asemenea, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit în 116 cazuri, în creştere semnificativă faţă de cele 76 de intervenţii raportate în anul 2023.
Creştere a incendiilor de vegetaţie uscată şi fond forestier
Pe parcursul anului 2024, în zona de competenţă a ISU Harghita s-au înregistrat 129 de incendii de vegetaţie uscată, în creştere semnificativă cu 230,77% faţă de anul 2023, când au fost 39 astfel de intervenţii. Din totalul incendiilor de vegetaţie uscată din 2024, 124 de incendii au afectat aproximativ 478,68 ha de vegetaţie uscată. De asemenea, 2 incendii de vegetaţie s-au extins şi asupra fondului forestier, afectând 30 ha de pădure şi 29 ha de vegetaţie uscată.
Comparativ cu anul precedent, când incendiile de vegetaţie uscată au afectat 32,61 ha, se constată o creştere semnificativă a suprafeţelor distruse în 2024.
Totodată, în perioada analizată, au fost înregistrate 138 de intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă, structurate astfel: 30 de intervenţii la inundaţii, dintre care 5 realizate de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU); 12 intervenţii pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată; 3 intervenţii pentru distrugerea muniţiei asanate; 55 de intervenţii la fenomene meteorologice periculoase, dintre care 16 gestionate de SVSU.
În plus, s-au efectuat 36 de misiuni pentru asigurarea măsurilor la evenimente publice de amploare, generatoare de situaţii de urgenţă. De asemenea, a fost înregistrată o intervenţie pentru alte situaţii de urgenţă şi o intervenţie pentru alunecări de teren.
În anul 2024 s-au înregistrat 5 intervenţii pentru protecţia mediului, comparativ cu o singură intervenţie raportată în 2023.
Creştere a intervenţiilor SMURD
În anul 2024, din cele 3.193 de solicitări în cazuri de urgenţă care au pus în pericol viaţa sau sănătatea cetăţenilor, 3.079 s-au concretizat în intervenţii, iar 2 au fost misiuni de sprijin. Comparativ cu anul precedent, s-a înregistrat o creştere de 1,81%, de la 3.024 de intervenţii în 2023 la 3.079 în 2024. Din totalul intervenţiilor SMURD din anul trecut, 2.750 au fost pentru acordarea primului-ajutor medical de urgenţă, 211 au constituit alte intervenţii (misiuni de asigurare-supraveghere şi alte intervenţii), 16 au fost pentru descarcerare, 101 pentru asistenţa persoanelor, o misiune a fost pentru transport inter-clinic, iar 2 au fost misiuni de sprijin la descarcerare.
În cadrul celor 2.870 de misiuni care au implicat salvarea persoanelor, au fost asistate 2.865 de persoane, dintre care 2.645 adulţi şi 220 copii. Pe categorii de intervenţii, 2.557 adulţi şi 116 copii au fost asistaţi pe timpul intervenţiilor de prim-ajutor medical de urgenţă, 17 adulţi în timpul intervenţiilor de descarcerare, iar 71 de adulţi şi 4 copii în cadrul intervenţiilor pentru asistenţă persoane.
În urma acestor situaţii, s-au înregistrat 40 de persoane decedate, dintre care 13 adulţi în timpul misiunilor de acordare a primului-ajutor, 6 adulţi în timpul intervenţiilor de descarcerare şi 21 de adulţi în timpul intervenţiilor pentru asistenţă persoane.
***
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita şi-a prezentat, luni, bilanţul activităţii desfăşurate în anul 2024. Prezentarea a avut loc în prezenţa prim-adjunctului inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă dr. ing. Constantin Florea. De asemenea, la eveniment au participat prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare, printre care Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita şi Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Harghita.
„Au fost trecute în revistă, de către inspectorul şef, colonel Cimpoeşu Stelian, misiunile de pregătire, prevenire şi răspuns derulate anul trecut şi au fost analizate aspectele specifice nobilei profesii, aceea de pompier salvator. Acesta şi-a exprimat mulţumirea cu privire la realizarea obiectivelor din anul precedent şi a felicitat întreg personalul pentru felul în care a gestionat situaţiile de urgenţă încredinţate. Anul trecut a fost marcat de provocări semnificative, dar şi de progrese importante în domeniul gestionării, prevenirii şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă. Ca în fiecare an, rezultatele obţinute demonstrează profesionalismul, dedicarea şi spiritul de echipă al tuturor cadrelor, precum şi sprijinul constant al autorităţilor, instituţiilor şi al comunităţii. Cu responsabilitate şi devotament, vom continua să ne îndeplinim datoria faţă de cetăţeni, asigurând un răspuns rapid şi eficient în orice situaţie”, se arată într-un comunicat emis de ISU Harghita.
EMILIA ŞERDEAN