Îndrumări pastoral-liturgice pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul virus COVID-19 | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 21 septembrie 2020
Home » Religie » Îndrumări pastoral-liturgice pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul virus COVID-19
Îndrumări pastoral-liturgice pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul virus COVID-19

Îndrumări pastoral-liturgice pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul virus COVID-19

Către Sfintele Mănăstiri şi Parohii din cadrul Episcopiei Covasnei şi Harghitei

Având în vedere starea de urgenţă decretată la nivel naţional, fapt care a dus la restricţionarea săvârşirii Sfintelor Slujbe în interiorul locaşurilor de cult, îndemnăm fraţii slujitori ai Sfintelor Altare în aceste clipe de cumpănă să săvârşească următoarele lucrări sacramentale:

I. Sfânta Liturghie

  1. Sfânta Liturghie se va oficia în exteriorul Bisericii începând de la ora 10:00, respectându-se numărul impus de autorităţile abilitate (maximum 100 de participanţi) şi a distanţei de 1 metru între persoane;
  2. Rânduiala Sfintei Proscomidii poate fi făcută la Proscomidiar înainte de începerea Sfintei Liturghii;
  3. Pangarul pentru lumânări şi pomelnice se va organiza în afara bisericii, respectându-se toate elementele de igienă necesare prevenirii riscului de contaminare;
  4. La intrarea în incinta bisericii se va organiza un punct pentru igienizarea credincioşilor;
  5. Membrii Consiliului Parohial vor fi implicaţi în organizarea slujirii liturgice şi respectarea tuturor normelor impuse de autorităţi;
  6. Credincioşii care se împărtăşesc cu Sfintele Taine vor fi îndrumaţi să păstreze distanţa corespunzătoare unii faţă de ceilalţi, cu răbdarea şi evlavia cuvenită faţă de Sfânta Euharistie.

II. Spovedania

  1. Spovedania este un act liturgic individual şi se poate săvârşi şi în interiorul bisericii;
  2. Credincioşii care doresc să se spovedească vor intra doar câte unul, pe rând, în locaşul de cult după ieşirea celui mărturisit anterior;
  3. Preoţii duhovnici vor organiza programările credincioşilor pentru Taina Spovedaniei.

III. Sfântul Maslul

  1. Sfântul Maslu de obşte se suspendă pe toată durata stării de urgenţă.

IV. Înmormântarea

  1. În cazul în care decedatul este depus acasă:

– Slujba înmormântării se va oficia în curtea casei, cu participarea familiei şi a rudelor apropiate;

–Deplasarea la cimitir se va face cu mijloace auto fără opriri.

  1. În cazul în care decedatul este depus la capelă:

– Slujba se va oficia în faţa capelei cu participarea familiei şi a rudelor apropiate, respectând toate normele sociale şi de igienă impuse.

V. Parastasul

Slujba Parastasului se va oficia în exteriorul bisericii sau la cimitir cu respectarea prevederilor menţionate la slujba înmormântării.

VI. Alte îndrumări

– În situaţia de urgenţă în care ne aflăm, deplasarea preotului la domiciliul credincioşilor se va face doar în caz de necesitate, la solicitarea acestora şi exclusiv la cei bolnavi, pentru administrarea Sfintelor Taine, a Spovedaniei şi Împărtăşaniei, cu respectarea condiţiilor speciale impuse;

– Slujbele ocazionale, Hramuri, Târnosiri, Resfinţiri, Sfeştanii, Sfântul Maslu la casele credincioşilor, Parastasele de obşte, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă;

– Clopotele bisericilor din întreaga eparhie să bată în fiecare zi la ora 12:00 timp de 5 minute, pentru a îndemna credincioşii la rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi şi spre întărirea şi ocrotirea ostenitorilor din sistemul medical şi ca marcare a timpului liturgic de comuniune în rugăciune;

– Preoţii vor îndemna credincioşii ca la acest moment al sunetului clopotului să fie însoţit de rugăciuni în faţa Tatălui Ceresc pentru chemarea milei Lui asupra poporului român şi asupra întregii lumi.

Vă încredinţez pe toţi, obştile monahale, slujitorii Sfintelor Altare, credincioşii şi credincioasele, ocrotirii Domnului Hristos, rugăciunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Ierarhi Ardeleni şi ale tuturor Sfinţilor.

Al vostru frate şi părinte în Hristos,

†Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.