Incendiu în Vlăhiţa, din cauza coşului de fum

0
  • Aproape 40 de pompieri au intervenit pentru stingerea acestuia

În cursul zilei de luni, aproape 40 de pompieri militari şi civili din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc şi SVSU Vlăhiţa au acţionat, cu patru autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, al unei locuinţe din oraşul Vlăhiţa, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit, prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 17:00, fiind mobilizate imediat, la adresa indicată, două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de urgenţă al localităţii Vlăhiţa. Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au constatat că flăcările se manifestau violent la nivelul acoperişului, cu pericol de propagare la întreaga casă, dar şi la o casă şi o magazie din imediata apropiere. Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ două ore, salvând din calea flăcărilor casa învecinată. În urma producerii evenimentului au ars acoperişul casei şi o cameră, pe o suprafaţă de circa 90 mp, fiind afectată de incendiu şi magazia, pe o suprafaţă de circa 40 mp. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de coşul de fum amplasat necorespunzător şi neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Cu această ocazie, pompierii atrag, încă o dată, atenţia asupra faptului că burlanele sau coşurile de fum amplasate necorespunzător (lipite de grinzi, căpriori şi alte elemente combustibile din structura acoperişului sau planşeului), neprotejate termic faţă de materialele combustibile, deteriorate sau necurăţate de funingine provoacă incendii ce vă pot periclita siguranţa şi distruge agoniseala de-o viaţă, iar pentru preîntâmpinarea acestor situaţii, coşurile de fum trebuie izolate termic, curăţate periodic, verificate, reparate de persoane specializate şi autorizate. (imagine cu caracter ilustrativ)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.