- Un incendiu izbucnit în încăperea unde se afla centrala termică a unei case din Ditrău se putea termina cu pagube imense
- În Toplița, pompierii au salvat un cal care rămase blocat cu picioarele între traversele de cale ferată dezafectată
Potrivit unui comunicat de presă emis de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu și pentru salvarea unui cal, iar echipele SMURD au intervenit în 7 cazuri pentru acordarea asistenței medicale. Acestea din urmă au acordat primul ajutor în cazul a trei afecțiuni medicale, iar în alte patru cazuri a fost vorba de traumatisme.
În ceea ce privește incendiul, acesta a fost sesizat în această dimineață, la ora 6:30, pompierii din Gheorgheni fiind solicitați să intervină în comuna Ditrău. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că acesta se manifesta în centrala termică de la parterul casei de locuit, unde ardeau câteva lemne de foc și haine, totodată fiind deteriorate și conductele de la instalația de încălzire, un hidrofor, o fereastră și două uși, pagubele materiale fiind estimate la 4.000 de lei. În cooperare cu pompierii civili din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ditrău, focul a fost stins în scurt timp, astfel fiind limitat pericolul extinderii acestuia la întreaga locuință.
Se crede că incendiul a fost cauzat de jarul căzut din sistemul de încălzire.
Tot în această dimineață, în jurul orei 7:00, a fost solicitată intervenția unui echipaj de pompieri pentru salvarea unui cal care era blocat cu picioarele între traversele de cale ferată dezafectată, din Toplița. Cu ajutorul accesoriilor specifice şi a unui utilaj tip volă din cadrul Primăriei municipiului Topliţa, în mai puţin de o jumătate de oră, pompierii au reuşit să salveze calul.