Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În primă instanţă, Fundaţia Szekler Monitor a pierdut procesul în care încerca îndepărtarea steagului Moldovei de pe Cetatea Neamţ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » (Inter)Național » În primă instanţă, Fundaţia Szekler Monitor a pierdut procesul în care încerca îndepărtarea steagului Moldovei de pe Cetatea Neamţ
În primă instanţă, Fundaţia Szekler Monitor a pierdut procesul în care încerca îndepărtarea steagului Moldovei de pe Cetatea Neamţ

În primă instanţă, Fundaţia Szekler Monitor a pierdut procesul în care încerca îndepărtarea steagului Moldovei de pe Cetatea Neamţ

Fundaţia Szekler Monitor, din municipiul Gheorgheni, a chemat în instanţă, în această vară, Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ în încercarea de a îndepărta steagul Moldovei de pe Cetatea Neamţ.

Primul termen s-a judecat la Tribunalul Harghita în data de 20 octombrie, fiind prezenţi reprezentantul CJ Neamţ şi preşedintele Fundaţiei Szekler Monitor, Árus Zsolt István. La acest termen, consilierul juridic din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a instituţiei pe care o reprezintă. Consilierul juridic a argumentat, printre altele, faptul că instituţia pe care o reprezintă nu are personalitate juridică şi, în consecinţă, nici calitate procesuală pasivă.

Săptămâna trecută instanţa s-a pronunţat pe marginea acestei excepţii invocate de CJ Neamţ, admiţând-o.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Neamţ, invocată de acesta, şi în consecinţă: Respinge cererea formulată de reclamanta Fundaţia Szekler Monitor, prin preşedinte Árus Zsolt István, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Judeţean Neamţ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Harghita. Pronunţată azi, 27.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a arătat instanţa.

„După ce Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă, a câştigat zeci de procese în instanţe prin care a îndepărtat steagul secuiesc de pe instituţii publice ale statului român, extremiştii maghiari care acţionează pentru separatismul pe criterii etnice al aşa-zisului ţinut secuiesc au început atacul împotriva steagului Moldovei arborat pe Cetatea Neamţ. Astfel, Fundaţia Szekler Monitor, condusă de Árus Zsolt, un lider al separatismului pe criterii etnice al aşa-zisului ţinut secuiesc, a acţionat în judecată Consiliul Judeţean Neamţ în cazul steagului Moldovei arborat pe Cetatea Neamţ. Árus Zsolt foloseşte deja argumentele invocate în apărare de CJ Neamţ pentru a apăra arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice ale statului român”, a scris Dan Tanasă pe blogul său referitor la acest proces.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.