Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

In Memoriam Calistrat Costin Să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură »
In Memoriam Calistrat Costin
Să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt
<h5><i>In Memoriam Calistrat Costin</i></h5> Să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt

In Memoriam Calistrat Costin
Să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt

Vestea că distinsul şi atât de talentatul scriitor Calistrat Costin nu mai este printre noi i-a întristat pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat când a locuit şi activat pe meleagurile noastre. Pasiunea omului cărturar n-are nevoie de motivări… În opera sa, autorul şi-a înfăţişat propriile simţăminte şi gânduri, pe care ni le-a oferit aşa cum le-a crezut. Ţinta sa a fost a se dezvălui pe el însuşi, lucru care i-a reuşit în tot ce ne-a lăsat, de la poezie la romane, eseuri, traduceri.

În aceste triste momente, amintirile mă întorc în urmă cu 28 de ani, într-un alt februarie.

  • Uite viaţa, nu e viaţa!
Marţi, 2 februarie 1993

Fiindîn Bucureşti, în jurul orei 13:15, o surprinzătoare întâlnire cu un vechi amic – Costin Costinel, cu numele de autor Calistrat Costin (Scriitorul, publicistul, dramaturgul şi criticul literar a fost patru ani şef al Secţiei Culturale la gazeta „Informaţia Harghitei” din Miercurea Ciuc. Astăzi vieţuieşte şi activează în oraşul său natal Bacău, impunându-se ca o personalitate distinctă). Îmbrăţişări, schimburi de vorbe banale… Cum şi de ce, în Capitală, ce treburi ne aduc aici, ce mai este de pus la cale în „democraţia noastră”, dar în special ce perspective avem pe linia culturii şi evident în „politica” cărţii. La despărţire un mic suvenir – recentul lui volum de versuri „Uite viaţa, nu e viaţa!”(poezii de lume)cum le-a denumit, în interiorul paginii, poetul (Editura Junimea, Iaşi, 1992). Spiritual, cum a fost totdeauna, C. Costin mi-a spus: „Ţi-am dat această carte să mă uşurez – tot aveam multe bagaje”. N-a lipsit fireasca dedicaţie făcută în fuga condeiului, care sună aşa: Dragului Nicolae Bucur, prieten din vremuri multe, aceste vorbe de clacă, După ani de rătăciri. Cu drag (şi se semnează) Calistrat Costin – Bucureşti, februarie 1993, La mulţi ani!

La plecarea autorului, deschid la Sumar şi reţin un titlu de la pag. 66 Revelaţie cu prunc.Două rânduri de început: „M-ai simţit că-s om pustiu/şi-ai voit să vezi de-s viu,…”şi cele şase din final: „că mă-nchin la Dumnezeu/cum de două ori sînt eu:/unul ce mîini-poimîini moare,/celălalt boboc de floare,/doamnă-al dumitale dor/m-a făcut nemuritor…”.

În trenul ce avea să mă aducă acasă, în noapte, le-am „devorat” pe toate cele 34 de poezii cuprinse în cele două părţi: I. Din spovedaniile doctorului Faust (martor al păţaniilor tuturor veacurilor…) – care se deschide cu un citat din Novalis: „Fericit cel ce s-a făcut înţelept şi nu mai scormoneşte lumea(?!).Semnele interogaţiei şi exclamării, după cum mi-am dat seama, aparţin autorului. II. De inimă pustie… este urmat de citatul:„dar cinstiţi măcar sufletul celor cuprinşi de dragoste!…”. Hölderlin. Timpul destul de lung al călătoriei mi-a permis nu numai să lecturez aceste creaţii, ci treptat, treptat să pătrund tot mai profund în mesajul ermetic al poetului. Mi-am dat seama că titlul poeziei „Uite viaţa, nu e viaţa!” nu întâmplător poartă şi titlul volumului. Calistrat Costin ne invită la o superbă „lecţie” a vieţii şi a morţii, la un tulburător „vaier cosmic”. OMUL se judecă pe el însuşi devenind de multe ori un orb fără iluzii, fără idealuri… Am avut efectiv o noapte agitată confruntându-mă cu aceste reflecţii încărcate cu arome mai puţin blânde, exceptând câteva creaţii închinate iubirii din partea a doua. Poetul apelând la spiritul său ironic şi umorul caustic îşi manifestă deschis deziluzia pe care o vede şi-o trăieşte în societatea lipsită de adevăruri, de cuvinte fără rost. Îşi doreşte taine, pace, armonie şi de ce nu o „muzică a sferelor care nu minte”. În acest ciclu şi „strigările de lume…” rostite dintr-un dor lăuntric par a avea vocile grave pentru că „lumea nu-i ca lumea”, iar „omul nu-i ca omul!” şi „lumina-i nelumină”. Alegoria şi parodia ies din culise şi-şi fac jocul de câte ori „regizorul” le impune. În „Bocet (pe o temă de folclor)” este invocat „mortul” pentru a „depune mărturie” şi a spune taina „ce-i pe cealaltă lume”. Iată-l în una din poezii pe legendarul Prometeu înlănţuit şi apoi sacrificat pentru curajul său de-a fi luat focul din lăcaşul zeilor. El va deveni, în viziunea poetului, un erou „fericitînsă numai în vis!”.

În mai toate creaţiile lui Calistrat Costin, gândurile, impresiile, visurile se mută dintr-un loc în altul, dintr-un plan real în unul abstract, ficţional. Vântul, ploaia, pământul, cerul, dangătul clopotului şi atâtea alte elemente şi fenomene din natura înconjurătoare devin părtaşi la neliniştile şi agitaţiile celui care se întreabă unde sunt idealurile noastre. Poetul recurge deseori la inserţii parodice şi scânteieri metaforice… Cititorul tresaltă la expresii ca „moartea tot viaţă se cheamă” sau la imaginile artistice: „e linişte-n muzeu, frescele cîntă, icoanele cad în genunchi…”. În acelaşi „Poeme într-un poem” îşi doreşte să fie pământ „să-ncep istoria de la-nceput…”pentru ca în finalul „cugetării” sale să aflăm că de fapt prin „porii” săi „respiră-n agonie universul”. Într-o toamnă târzie, poetul îşi cheamă ca sfetnic „vântul” pe care-l dojeneşte pentru toate stricăciunile şi spaimele aduse oamenilor şi locurilor. Senzaţiile, impresiile şi imaginile se aliniază asemenea unui cânt (vîntule, cîntule!…) venit din depărtări tot mai aproape ce pare a justifica starea de fapt şi atitudinea poetică a autorului: „s-au terminat toate semnele/şi de mirare şi de întrebare,/răsăritul pare una cu-asfinţitul,/vine iarna eternă,/s-a făcut frig în istorie/şi lumea se face că nu ştie,/vine sfârşitul!” („Impresii de toamnă tîrzie”).

Ducând mai departe ideea implicării vântului, a întregii naturi în acest suflu baladesc, al evocării spectaculare, unde, ca şi în alte poezii, construcţiile imagistice tragic-comice îşi fac prezenţa, desprindem o remarcă, uşor sarcastică, făcută de scriitor: „Cum să fie vinovată natura pentru ceea ce ea însăşi este în sinea ei, cum să târăşti natura prin tribunale ca s-o scoţi vinovată ori basma curată în «care», în fond, nu există?!”.

Nobleţea scrisului lui Calistrat Costin reiese din atâtea şi atâtea volume publicate – poezii, proză, dramaturgie, traduceri – talentul, pe care-l are incontestabil, ştie să-l poarte cu demnitate. Spunem că autorul şi-a descoperit mai de mult esenţa spirituală, ajungând la conştiinţa structurii sale veridice, reale. Marele său merit a fost şi este de-a spune adevărul, iar aşa cum se confensa este „bolnavde timp, aşa se numeşte cancerul meu:timp!”.

Nicolae BUCUR
(Din cartea Ademenirea timpului, Eurocarpatica, 2012)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.