Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ilustraţia unei harghitence va fi folosită cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, marcată pe 15 ianuarie de către ministerul de resort | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Cultură » Ilustraţia unei harghitence va fi folosită cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, marcată pe 15 ianuarie de către ministerul de resort
Ilustraţia unei harghitence va fi folosită cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, marcată pe 15 ianuarie de către ministerul de resort

Ilustraţia unei harghitence va fi folosită cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, marcată pe 15 ianuarie de către ministerul de resort

Cosmina Marcela Oltean este originară din Gălăuţaş, iar din 2014, se poate zice, că tot timpul ei îl dedică culturii, fie că e vorba de job sau doar de pasiune. Printre pasiunile ei se află şi realizarea de ilustraţii, fiind autoarea mai multor lucrări pentru coperţile unor cărţi sau prin care ilustra poeziile lui Mihai Eminescu, Octavian Goga şi Lucian Blaga; de asemenea, are şi 3 cărţi ilustrate pentru copii.

Acum, la final de 2021, a primit o veste neaşteptată: una dintre ilustraţiile create de ea va fi folosită de Ministerul Culturii.

Cum s-a ajuns la creaţia Cosminei?

Pregătind Ziua Culturii Naţionale care este marcată în fiecare an pe data de 15 ianuarie, o echipă din cadrul ministrului a căutat mai multe imagini pe Internet. Aşa s-a ajuns la câteva link-uri către revista Luceafărul, unde Cosmina Oltean avea publicate versuri, pe care tot ea le ilustrase. După ce au fost înaintate mai multe propuneri, în final a fost aleasă ilustraţia harghitencei pentru a fi folosită în realizarea unei invitaţii la un eveniment organizat de către Ministerul Culturii pe 15 ianuarie 2022, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

„Faptul că munca mea din acea perioadă are încă ecou, înseamnă foarte mult”

Cosmina Oltean ne spunea că a fost foarte surprinsă de acel apel, iar iniţiativa a bucurat-o cu atât mai mult cu cât nu a fost vorba de un concurs la care să se înscrie.

„Dintre toate imaginile reprezentative pe această temă, au considerat că ilustraţia mea e cea mai potrivită. E vorba de o ilustraţie din 2017, perioadă în care ilustram mult Eminescu, Goga şi Blaga, perioadă în care expuneam des astfel de ilustraţii în cadrul unor expoziţii sau lansări de carte.

Am o pauza de 5-6 ani de când nu am mai făcut asta, iar faptul că munca din acea perioadă are încă ecou, înseamnă foarte mult. Îmi certifică oarecum ceva, cu atât mai mult cu cât asta vine de la un birou din cadrul Ministerului Culturii.”, ne spunea Cosmina Marcela Oltean.

***

Cosmina Marcela Oltean este autoarea ilustraţiilor pentru mai multe cărţi semnate de poetul Ionel Simota, ale Georgetei Mănilă şi a scriitorului Ştefan Danciu, iar cea mai recentă colaborare a fost cu Tatiana Scurtu, pentru coperta cărţii Din dor de casă şi de tine, apărută în acest an. De asemenea, a ilustrat integral coperte sau parţial, cu alţi ilustratori, numere din revistele Cetatea Culturală – Cluj-Napoca, ONYX – Iaşi şi mai multe numere din Toplitera – Topliţa.

În prezent, pe lângă faptul că este angajată la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea Ciuc, Cosmina este redactor şef adjunct al revistei Luceafărul, domeniul Artă/Cultură, şi colaborează şi cu publicaţia Timpul, pe arte vizuale.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.